Pentru depozitele în lei aflate în sold, instituţiile de credit au redus dobânzile cu 0,1 puncte procentuale, astfel că media acestora a ajuns la 2,66% pe an în noiembrie 2014 faţă de 2,76% pe an în octombrie. Şi la depozitele noi, dobânzile au scăzut, de la o medie de 2,27% pe an în luna octombrie, la 1,88% pe an în noiembrie. Dobânzi peste medie au acordat băncile, în noiembrie, pentru depozitele noi în lei constituite de populaţie pe o perioadă cuprinsă între 1 – 2 ani, media acestora fiind de 3,73%, însă în scădere de la 3,85% cu o lună înainte. Pentru firme, băncile au redus dobânzile la depozitele noi în lei de la 1,83% pe an în octombrie, la 1,35% pe an în noiembrie. 



La euro, băncile au redus dobânzile în noiembrie faţă de octombrie, atât la depozitele noi, de la 1,33% pe an la 1,2% pe an, cât şi la cele vechi, de la 1,68% pe an la 1,63% pe an. În aceeaşi perioadă, băncile au scăzut dobânzile şi pentru depozitele în euro ale populaţiei, de la 1,78% pe an la 1,74% pe an în cazul depozitelor din sold, dar şi pentru cele noi, de la 1,69% pe an la 1,64% pe an. Dobânzi peste medie au acordat băncile, în noiembrie, la depozitele noi, în euro, constituite de populaţie pentru o perioadă între 1 şi 2 ani, de 2,38% pe an, în creştere de la 2,17% pe an în octombrie. 



La creditele în lei aflate în sold, dobânzile au scăzut în noiembrie, la 7,95% pe an, de la 8,28% pe an în octombrie. Şi pentru împrumuturile în lei nou acordate, băncile au solicitat dobânzi mai mici, de 6,55% pe an în noiembrie, faţă de 7,14% pe an în octombrie 2014. Pentru populaţie, împrumuturile noi în lei s-au ieftinit, per ansamblu, la o medie de dobândă de 7,81% pe an, de la 8,03% luna anterioară. Şi creditele noi acordate firmelor în lei s-au ieftinit în noiembrie faţă de octombrie, la 5,58% pe an, de la 6,35% pe an. 



Pentru împrumuturile în valută în sold, dobânzile au fost, în medie, de 4,85% pe an în noiembrie, nivel apropiat atât de cel din urmă cu o lună, de 4,89% pe an. La creditele noi, băncile au mărit dobânzile la 3,77% pe an în noiembrie, de la 3,76% pe an în luna anterioară. Şi pentru populaţie, dobânzile la creditele noi în euro au crescut la o medie de 5,4% pe an în noiembrie, de la 5,17% pe an în octombrie. 

 

Sursa: Agerpres