China Securities Finance (CSF) a fost înfiinţată în 2011 pentru a furniza împrumuturi companiilor de brokeraj, relatează Financial Times, potrivit Mediafax.
Pe fondul vânzărilor masive de acţiuni care au avut loc pe piaţa de capital chineză de la sfârşitul lunii iunie, agenţia a fost folosită de autorităţile chineze pentru injecţia de fonduri de susţinere a bursei.
Astfel, CSF a dat împrumuturi companiilor de brokeraj, pentru finanţarea investiţiilor lor în acţiuni, dar a şi cumpărat direct acţiuni, iar informaţiile relevă faptul că sprijinul acordat de stat pieţei de capital este mult mai mare decât s-a ştiut iniţial.