infiintat de bancile comerciale, unde pot fi verificate doar informatiile despre rau platnici, nu va mai oferi nimic in plus fata de institutia ce apartine BNR. Masura bancii centrale ii forteaza astfel pe bancheri sa grabeasca oferirea de informatii pozitive despre clienti in cadrul biroului de credit si sa treaca mai devreme la o etapa pe care acestia si-o doreau aplicata intr-un viitor ceva mai indepartat. Bancile mari au fost mult timp reticente fata de ideea punerii la comun a datelor despre clientii persoane fizice buni-platnici, temandu-se ca acestia sa nu fie „furati” de institutiile concurente. „Initial, programasem inceperea implementarii celei de-a doua etape pentru anul viitor. Vom porni mai devreme, de la 1 octombrie 2004, astfel incat informatiile pozitive sa poata fi accesate cel mai tarziu in primul trimestru al anului viitor”, spune Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). Potrivit afirmatiilor acestuia, sistemul informatic al biroului de credit, selectat in august, va fi adaptat incepand de luna viitoare, astfel incat sa permita trecerea la noua etapa.Pentru romanii care si-au platit intotdeauna la timp ratele la imprumuturi, iar acestia reprezinta cea mai mare parte dintre clientii bancilor, accesarea informatiilor pozitive inseamna, in fapt, etapa cea mai importanta din functionarea biroului de credit. Un cazier bancar curat ii va permite posesorului sa obtina mai rapid noi imprumuturi in viitor. In plus, bancherii ii vor putea acorda clientului ce prezinta un risc redus de neplata imprumuturi cu mai putine garantii sau chiar cu o dobanda negociata mai avantajoasa.Activitatea biroului de credit nu va fi insa completa dupa ce vor putea fi accesate informatiile pozitive. Pentru a verifica bonitatea unui client care solicita un imprumut, bancherii ar trebui sa stie si daca acesta are plati restante la alte institutii financiare. „Cea de-a treia etapa, acceptarea in cadrul biroului si a altor tipuri de institutii, cum ar fi firmele de leasing sau cele de asigurari, va fi pregatita in 2005”, anunta Ghetea. Ramane insa incert, deocamdata, momentul in care bancile comerciale vor putea verifica si restantele acumulate de potentialii clienti la furnizorii de utilitati sau la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale.