Băncile din Germania vor trece fără probleme testele de stres derulate de BCE

Testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru instituţiile financiare germane, a afirmat vineri Elke Koenig, preşedintele Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare din Germania (BaFin), într-un interviu acordat CNBC.

‘Nu am niciun fel de îngrijorare legată de verificarea calităţii activelor băncilor din Germania’, a dat asigurări şeful BaFin, Elke Koenig.

‘Deja instituţiile financiare şi-au luat măsuri de precauţie. Anul trecut şi anul acesta ele şi-au majorat provizioanele. Deci cred că este o veste bună pentru mine că toate băncile au înţeles că această verificare a calităţii activelor va fi un exerciţiu serios şi ele trebuie să fie bine pregătite’, a declarat Elke Koenig.

Săptămâna trecută, oficialii Băncii Central Europene au anunţat cele 128 de instituţii din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor. Pe lista provizorie sunt 24 de bănci din Germania, 16 din Spania, 15 din Italia, 13 în Franţa, şapte din Olanda, cinci din Irlanda şi câte patru din Grecia, Cipru şi Portugalia.

Printre băncile din Germania verificate de BCE se află Deutsche Bank AG, Commerzbank AG, DZ Bank AG, Landesbank Baden-Wuerttemberg şi Bayerische Landesbank.

Între instituţiile din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor se află şi băncile cu subsidiare în România: Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG şi Erste Group Bank AG (Austria), Bank of Cyprus (Cipru), Groupe Credit Agricole, BNP Paribas şi Societe Generale (Franţa), National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Piraeus Bank, Alpha Bank AE (Grecia), UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA (Italia), ING Groep NV (Olanda), Banco Comercial Portugues (Portugalia).

BCE va începe verificarea calităţii activelor băncilor din zona euro în noiembrie şi va finaliza procesul în octombrie 2014, înainte de a-şi asuma supervizarea instituţiilor de creditare din regiune. UE va implementa total reglementările globale privind capitalul băncilor până în 2019.

‘O verificare cuprinzătoare, aplicată uniform tuturor băncilor importante, reprezentând 85% din sistemul bancar din zona euro, este un important pas înainte pentru Europa şi pentru viitorul economiei zonei euro. Principalul obiectiv va fi transparenţa. Ne aşteptăm ca verificarea calităţii activelor să întărească încrederea sectorului privat în soliditatea băncilor din zona euro şi în calitatea bilanţurilor lor’, a declarat şeful BCE, Mario Draghi.

BCE va aplica reglementări mai stricte, cerând băncilor din zona euro să aibă un nivel al fondurilor proprii de cel puţin 8%. Definiţia capitalului va fi în conformitate cu reglementările Basel III.

După finalizarea verificării calităţii activelor, în 2014, BCE şi EBA vor derula teste de stres în rândul băncilor din zona euro, când vor analiza şi deţinerile de obligaţiuni suverane. Autorităţile de reglementare naţionale vor exercita teste la nivelul fiecărei ţări, pe baza unei metodologii centralizate, a anunţat BCE.

La sfârşitul verificărilor, BCE va prezenta date complete referitoare la ţările şi băncile care au fost analizate, împreună cu recomandări pentru măsuri de supervizare. Aceste date vor fi publicate înainte de noiembrie 2014, când BCE va începe verificarea calităţii activelor băncilor din zona euro.

Banca Central Europeană va începe să supervizeze băncile din zona euro de la finele anului următor, măsura făcând parte dintr-un proces de integrare mai mare a sistemului financiar european, ca răspuns la criza care a pus în pericol guvernele cele mai slabe din zona euro şi băncile care au cumpărat obligaţiunile lor.

Noile reglementări privind verificarea calităţii activelor băncilor prevăd că BCE va defini creditele pentru care se înregistrează restanţe mai mari de 90 de zile drept neperformante, în urma recomandărilor emise de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Noile reglementări sunt mai dure decât cele folosite la precedentele teste de stres derulate de UE, care au permis autorităţilor naţionale să definească creditele neperformante. Verificarea calităţii activelor va examina bilanţurile principalelor 128 de bănci din zona euro la 31 decembrie 2013.

Precedentele teste de stres din UE au fost criticate pentru că nu au ţinut cont de deţinerile de obligaţiuni guvernamentale de către instituţiile de creditare. În perioada de vârf a crizei din zona euro, unele bonduri s-au aflat sub o presiune intensă. AGERPRES