Potrivit deciziei cabinetului de la Atena, băncile greceşti vor emite noi acţiuni la un discount de 50% faţă de preţul mediu din ultimele 50 de zile dinaintea emisiunii. Bondurile convertibile vor plăti un cupon anual de 7%, cu o creştere progresivă de o jumătate de punct pe an şi vor fi convertite în acţiuni după cinci ani. Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HSFS) va cumpăra toate acţiunile şi bondurile convertibile emise de bănci şi va deveni ce mai mare acţionar la băncile greceşti. HFSF a injectat deja 18,5 miliarde de euro în primele patru mari bănci din Grecia.
Băncile din Grecia au termen până în aprilie 2013 pentru a obţine de pe piaţă fondurile necesare recapitalizării astfel încât să-şi menţină independenţa administrativă iar acţionarii lor să poată plăti ajutorul de stat în următorii cinci ani, pentru a recâştiga controlul complet asupra instituţiilor de creditare.
Anunţul privind recapitalizarea a generat o dezamăgire majoră în sectorul bancar elen, deşi unii bancheri au declarat că atragerea investitorilor privaţi va fi dificilă dar nu imposibilă.
Capitalul băncilor greceşti s-a diminuat după pierderile uriaşe înregistrate în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii creditelor neperformante ca urmare a recesiunii prelungite. Grecia şi creditorii săi internaţionali au stabilit ca o parte din programul de sprijin în valoare de 130 miliarde de euro să fie destinat pentru consolidarea băncilor viabile.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).
Sursa: Agerpres