Banca Centrală Europeană a demarat în aprilie a doua operaţiune de refinanţare pe 36 de luni, acordând împrumuturi de 530 miliarde de euro unui număr de 800 de bănci din zona euro, pentru a stimula acordarea de credite companiilor şi a reduce costurile de creditare ale guvernelor. Anterior, la finele lunii decembrie 2011, BCE a acordat unui număr de 523 de bănci împrumuturi pe trei ani, în valoare de 489 miliarde de euro, la o dobândă de 1%.
Aproximativ 14 instituţii financiare vor achita în 24 aprilie suma de 8,874 miliarde de euro, din prima operaţiune de refinanţare, iar 15 bănci vor achita 2,067 miliarde de euro din a doua, a anunţat vineri BCE.
Economiştii intervievaţi de Reuters estimau că băncile vor achita şapte miliarde de euro din cele două operaţiuni de refinanţare.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a dat asigurări că instituţia va furniza nelimitat lichidităţi pentru băncile din zona euro, atât timp cât va fi necesar.
În ianuarie, băncile din zona euro au decis să achite 137,2 miliarde de euro, prima ocazie când s-a putut realiza plata anticipată pentru prima operaţiune de refinanţare apoi au plătit 61,1 miliarde de euro pentru a doua operaţiune de refinanţare.
SURSA: Agerpres