Băncile germane au expunere de circa 23,5 mld euro în Grecia

Băncile germane au o expunere de aproximativ 23,5 miliarde de euro pe Grecia, însă riscul sistemic este limitat, deoarece marile bănci comerciale germane, Deutsche Bank şi Commerzbank, au o mică parte din expunerea totală, indică cifrele colectate de Reuters.

'Partea leului" din expunerea Germaniei revine băncii publice de dezvoltare KfW, susţine Federaţia Băncilor Private din Germania (BdB). Din expunerea totală a băncilor germane, 4,6 miliarde de euro aparţine altor bănci, 3,6 miliarde de euro unor companii şi persoane fizice şi 15,2 miliarde de euro unor entităţi de stat.

"Expunerea pe credite a băncilor germane în Grecia este mică. De aceea, în situaţia unei insolvenţe a Greciei, efectele directe asupra băncilor germane vor putea fi depăşite. Chiar şi efectele de contagiune care ar putea apărea în cazul unui exit ar fi mai mici decât în urmă cu 2-3 ani', a declarat preşedintele BdB, Thomas Kemmer.

Commerzbank susţine că, la finele lunii septembrie 2014, avea o expunere de aproximativ 400 de milioane de euro pe Grecia, în timp ce Deutsche Bank afirmă că expunerea sa este de 298 de milioane de euro, sub formă de datorii ale unor companii, bănci şi datorii de stat.

Potrivit unui studiu realizat de JPMorgan, banca franceză Credit Agricole are cea mai mare expunere pe Grecia – 3,5 miliarde de euro -, din care 2,8 miliarde de euro către sectorul de shipping.

O altă mare bancă franceză, BNP Paribas, avea la finele lui 2013 obligaţiuni greceşti în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, la care se adaugă o expunere de 1,3 miliarde de euro faţă de companiile greceşti. Societe Generale avea, la finele lunii septembrie, o expunere de 300 milioane de euro sub formă de datorii ale companiilor greceşti.

Investitorii sunt îngrijoraţi că Grecia ar putea părăsi zona euro şi ar putea intra în incapacitate de plată, după ce unii politicieni eleni au promis renunţarea la măsurile de austeritate, dacă vor câştiga alegerile din această lună. AGERPRES