Băncile greceşti sunt gata să-şi redeschidă luni porţile, însă, mai întâi, este nevoie de aprobări din partea Băncii Centrale şi a Guvernului, a declarat, vineri, pentru Reuters, o sursă din mediul bancar, adăugând că mai sunt de rezolvat o serie de aspecte tehnice.
Băncile elene au fost închise începând din data de 29 iunie, când autorităţile de la Atena au introdus restricţii asupra mişcărilor de capital în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali.
Joi seara, ministrul adjunct de Finanţe, Dimitris Mardas, a anunţat că băncile greceşti se vor redeschide luni, după ce, anterior, Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat finanţarea de urgenţă pentru băncile greceşti cu 900 milioane de euro în decurs de o săptămână, iar zona euro a dat undă verde negocierilor privind al treilea plan de ajutorare a Greciei pe o perioadă de trei ani.
'Băncile sunt gata să-şi redeschidă sucursalele, dar trebuie să aşteptăm pentru aprobarea finală din partea Băncii Centrale a Greciei. Există în continuare unele aspecte tehnice care trebuie rezolvate. De asemenea, trebuie să aşteptăm aprobarea Guvernului', a declarat un oficial din conducerea Asociaţiei Băncilor din Grecia.
La rândul său, un oficial al Băncii Centrale a Greciei a declarat, pentru, Reuters că instituţia lucrează împreună cu Guvernul de la Atena pentru ca băncile să poată fi redeschise cât mai curând posibil. AGERPRES