National Bank of Greece caută un preşedinte al consiliului de administraţie, un preşedinte al comitetului de audit precum şi directori non-executivi. Piraeus Bank caută un director general încă din luna ianuarie. De asemenea, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), cel mai mare acţionar atât la Piraeus cât şi la NBG, a fost nevoit să prelungească termenul limită pentru depunerea de CV-uri pentru postul de director general, termen limită fiind fixat iniţial pentru data de 25 august, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

Găsirea de candidaţi este îngreunată de o listă extinsă de criterii, de salariile limitate şi riscul unor posibile penalităţi. În plus, spre deosebire de băncile din Londra, care au şi ele dificultăţi în găsirea de persoane pentru poziţiile de top, problemele băncilor greceşti sunt agravate şi de condiţiile impuse de creditorii internaţionali cu privire la modul în care trebuie refăcute consiliile de administraţie ale băncilor.

'Chiar şi pentru cei care în prezent sunt în căutarea unui loc de muncă, punerea sub acuzare a fostului preşedinte al Institutului de statistică din Grecia a întărit temerile că managerii băncilor greceşti sunt expuşi din punct de vedere politic, riscând penalităţi într-un sistem disfuncţional', a declarat Andreas Koutras, consultant la Valere Capital. 

Potrivit termenilor ultimului acord de asistenţă convenit cu creditorii, boardurile băncilor greceşti trebuiau refăcute până la finele lunii iulie. Însă respectarea acestui termen limită nu a fost uşurată de auditorii instituţiilor creditoare, care au stipulat că oricine care a deţinut un post în sectorul public sau a fost afiliat unui partid politic în ultimii patru ani, cum este cazul actualului preşedinte al NBG, Louka Katseli, este descalificat pentru un loc în boardul unei bănci.

În plus, toţi preşedinţii consiliilor de administraţie ale băncilor greceşti trebuie să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în boardul unui grup bancar internaţional care nu operează pe piaţa din Grecia. 'Aceşti experţi nu trebuie să aibă nicio afiliere în precedenţii 10 ani cu instituţiile de credit care operează în Grecia' se stipulează în lege, ceea ce înseamnă că bancheri greceşti nu pot avea acces la poziţiile de preşedinte al consiliului de administraţie.

În consecinţă, Piraeus Bank nu a putut să îi găsească un înlocuitor directorului general Anthimos Thomopoulos, care a fost forţat să demisioneze la începutul anului ca urmare a unei dispute între acţionari. George Poulopoulos, cel care ocupă interimar poziţia de director general la Piraeus Bank, declara recent că banca speră să numească un nou CEO până la finele lunii septembrie. La rândul său, National Bank of Greece a fixat data de 25 septembrie drept termen limită până la care pot fi depuse CV-uri pentru posturile sale vacante. În cazul HFSF, firma de recrutare Korn Ferry se va ocupa de găsirea candidaţilor pentru postul de CEO.

'Pentru străini, salariile oferite sunt mai degrabă mici şi aceştia ştiu că nu există niciun avantaj dacă îşi abandonează carierele lor', a subliniat Andreas Koutras.

Salariile de bază în băncile greceşti sunt limitate la remuneraţia guvernatorului Băncii Centrale a Greciei, atâta timp cât băncile sunt sub controlul fondului public HFSF. Cele mai recente informaţii disponibile arată că pachetul total de care beneficiază directorii de bănci variază între 200.000 şi 390.000 de euro pe an.