Băncile italiene beneficiază de creşterea apetitului investitorilor, pentru a-şi majora capitalul

Băncile italiene pot profita de creşterea apetitului investitorilor de a paria pe redresarea economică a ţării, pentru a-şi majora capitalul cu miliarde de euro înaintea testelor de stres, transmite Reuters.

 

Brokerii recomandă clienţilor să profite de oportunitatea de a-şi extinde investiţiile în băncile italiene, care trebuie să-şi întărească bilanţurile înaintea verificării calităţii activelor de către Banca Centrală Europeană.

Opt dintre cele 15 bănci italiene care sunt verificate de BCE au anunţat planuri de majorare a capitalului, cele mai multe emisiuni de obligaţiuni fiind lansate anul acesta de bănci în Europa.

'Există apetit pentru activele italiene în acest moment. Emisiunile de acţiuni vor fi acoperite', a declarat un bancher, pentru Reuters.

Băncile italiene trebuie să-şi întărească bilanţurile, după ce o serie de falimente ale corporaţiilor, provocate de recesiunea prelungită, au dus la un nivel ridicat al creditelor neperformante, de 160 de miliarde de euro, mai ridicat decât în Spania sau Franţa.

'Investitorii, în special cei din străinătate, pariază pe Italia şi pe băncile ţării, deoarece există semne de redresare a economiei şi sunt încrezători că noul guvern al premierului Matteo Renzi va adopta reformele structurale de care au nevoie băncile italiene', susţine Roberto Lot, manager de fond la Ifigest.

Băncile europene trebuie să demonstreze că pot supravieţui unui declin al PIB-ului de 7%, conform reglementărilor testelor de stres prezentate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

De asemenea, băncile trebuie să facă faţă unei scăderi de 14% a preţului locuinţelor şi unui declin de până la 19% a preţului acţiunilor, în cel mai defavorabil scenariu.

Cele 124 de bănci care participă la testele de stres acoperă mai mult de jumătate din industria bancară a fiecărui stat membru al UE. Testele urmează să înceapă în mai, iar rezultatele vor fi publicate în octombrie.

Testele de stres 'vor rezolva vulnerabilităţile rămase în sectorul bancar din UE, vor furniza un cadru comun pentru următoarele decizii ce vor fi adoptate de autorităţile de supervizare şi bănci', a declarat preşedintele EBA, Andrea Enria.

Băncile care nu vor trece testele de stres vor trebui să prezinte un plan de majorare a rezervelor prin obţinerea de noi fonduri de la investitori, vânzarea de active sau reţinerea profiturilor, în loc de plata dividendelor.

Deja băncile europene şi-au majorat capitalul cu miliarde de euro înaintea derulării testelor de stres.

În octombrie, oficialii Băncii Centrale Europene au anunţat cele 124 de instituţii din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor. Pe lista provizorie erau 24 de bănci din Germania, 16 din Spania, 15 din Italia, 13 din Franţa, şapte din Olanda, cinci din Irlanda şi câte patru din Grecia, Cipru şi Portugalia.

Printre instituţiile din zona euro care vor fi supuse verificării calităţii activelor se află şi băncile cu subsidiare în România: Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG şi Erste Group Bank AG (Austria), Bank of Cyprus (Cipru), Groupe Credit Agricole, BNP Paribas şi Societe Generale (Franţa), National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Piraeus Bank, Alpha Bank AE (Grecia), UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA (Italia), ING Groep NV (Olanda), Banco Comercial Portugues (Portugalia).

BCE a început verificarea calităţii activelor băncilor din zona euro în noiembrie 2013 şi va finaliza procesul în octombrie 2014, înainte de a-şi asuma supervizarea instituţiilor de creditare din regiune. UE va implementa total reglementările globale privind capitalul băncilor până în 2019. AGERPRES