Decizia Înaltei Curți de Justiție în litigiul dintre BCR – Banca pentru Locuințe și Curtea de Conturi, referitoare la sistemul de economisire-creditare (bauspar), în care câștig de cauză are cea din urmă, va submina funcţionarea pieţei de economisire-creditare şi potenţial viabilitatea întregului sistem bauspar din România.

BCR Banca pentru Locuinţe consideră situaţia actuală problematică din punct de vedere al predictibilităţii deciziei juridice în România, se mai arată în comunicatul dat marți publicității de BCR – BpL.

”Situaţia disputată este legată de un control al Curţii de Conturi din anul 2015, care a vizat modul în care clienţii sistemului de econimisire-creditare (bauspar) au beneficiat de prima de stat. Problemele ridicate se referă la justificarea primei de stat încasată de clienţi (aspect clar reglementat de lege şi în concordanţă cu legislaţia europeană în ceea ce priveşte sistemul de economisire-creditare) şi la faptul că minorii şi persoanele în vârstă nu erau eligibile pentru prima de la stat (lucru clar permis de lege, în linie cu legislaţia europeană în vigoare). Prin urmare, BCR Banca pentru Locuinţe a contestat raportul Curţii de Conturi, iar Curtea de Apel s-a pronunţat covârşitor în favoarea băncii în prima instanţă”, se spune în comunicat.

BCR BpL menţionează că a respectat prevederile legale atât înainte, cât şi după revizuirea legii care reglementează activitatea de economisire-creditare, lege care are la bază cele mai bune practici din Uniunea Europeană, şi va continua să reprezinte drepturile clienţilor cât şi propriile drepturi, după publicarea motivaţiei deciziei luate de Înalta Curte.

BCR BpL a acţionat întotdeauna în concordanţă cu legislaţia pentru sistemul de economisire-creditare şi a preluat cele mai bune practici de la principalele modele din Uniunea Europeană: Germania şi Austria, care au folosit sistemul de economisire-creditare cu mare succes în ultimii 70 de ani pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, mai arată instituția de economisire-creditare.

”Grupul BCR va continua să îşi servească prompt clienţii, bazat pe faptul că nivelurile de capital şi lichiditate ale grupului BCR rămân puternice, semnificativ peste cerinţele de reglementare, în pofida unei estimări conservatoare a impactului deciziei instanţei. BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) reprezintă interesele a peste 300.000 de clienţi. Actualmente BCR BpL înregistrează un bilanţ de 2,67 miliarde lei, la 31 martie 2019”, se mai spune în comunicat.

Grupul bancar austriac Erste a anunţat marţi că va pune deoparte până la 230 de milioane de euro ca rezultat al deciziei instanţei supreme din România legată de activităţile de afaceri ale subsidiarei sale locale BCR Banca pentru Locuinţe, transmite presa internațională.

Constituirea acestor provizioane a venit ca urmare a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la activităţile subsidiarei BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL). Înalta Curte a decis că BCR Banca pentru Locuinţe nu a respectat prevederile legale referitoare la plata unor prime de la stat pentru clienţii sistemul de economisire-creditare (bauspar).

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România.