Băncile rămân pe profit, dar investitorii aşteaptă auditul

Băncile autohtone prezente şi la bursa de valori au rămas pe plus şi anul trecut, dar criza a dus la diminuarea câştigurilor şi majorarea provizioanelor. Startul perioadei raportărilor rezultatelor aferente anului trecut înseamnă şi începerea agitaţiei operaţiunilor de pe bursă. În funcţie de cifrele preliminare, dar şi de intenţiile conducerilor faţă de profitul sau pierderea înregistrată, investitorii duc cotaţiile, prin vânzare sau cumpărare, într-o anumită

Băncile autohtone prezente şi la bursa de valori au rămas pe plus şi anul trecut, dar criza a dus la diminuarea câştigurilor şi majorarea provizioanelor.

Startul perioadei raportărilor rezultatelor aferente anului trecut înseamnă şi începerea agitaţiei operaţiunilor de pe bursă. În funcţie de cifrele preliminare, dar şi de intenţiile conducerilor faţă de profitul sau pierderea înregistrată, investitorii duc cotaţiile, prin vânzare sau cumpărare, într-o anumită direcţie.

Printre cele mai aşteptate cifre sunt cele ale sectorului bancar. Dacă evoluţia societăţilor de investiţii financiare depinde în mare parte şi de decizia politică referitoare la pragul de deţinere, pentru băncile comerciale direcţia depinde strict de rezultate şi de deciziile manageriatului sau acţionariatului. Banca Transilvania (simbol TLV) este un bun exemplu în acest sens, fiind şi printre primele companii care au raportat. Deşi indicatorii de anul trecut nu sunt negativi, investitorii au taxat scăderea abruptă a profitului net, iar cotaţia a scăzut în acest an cu aproximativ 6,5%.

Banca Transilvania a înregistrat, anul trecut, un profit operaţional brut de 610 milioane lei, aproape dublu faţă de 2008. Profitul brut însă a fost de numai 86 milioane lei, conducerea băncii luând decizia de a proviziona nu mai puţin de 533 milioane lei, sumă aferentă riscului de creditare.

„Am realizat profitul brut asumat în faţa acţionarilor noştri pentru 2009, un an al maturizării pentru Banca Transilvania“, spune Robert Rekkers, directorul general al băncii. Obţinerea profitului brut estimat nu i-a convins însă pe investitori, care au considerat că provizionarea nedeductibilă a riscului de credit nu este o idee foarte bună. Primul loc în care loveşte această provizionare este cel al dividendelor, care vor fi mult mai mici sau nu vor fi deloc. Banca din Cluj este recunoscută pentru politica de capitalizare a profiturilor, de regulă prin majorare de capital cu acţiuni gratuite.

Problema cu care se confruntă micii acţionari, investitorii de la bursă, este absenţa veniturilor separate de câştigul din evoluţie. Chiar dacă utilizarea profiturilor pentru capitalizarea şi dezvoltarea companiei este un lucru pozitiv, investitorii nu câştigă decât dacă cotaţia creşte. Numărul de acţiuni noi primite păstrează portofoliul la aceeaşi valoare, deoarece cotaţia se corectează matematic după majorare. Acţionarii obţin randament doar atunci când preţul acţiunii revine la cotaţia dinainte, adică îşi continuă creşterea. Aceasta nu a împiedicat însă mai mulţi investitori mari să cumpere pachete imortante de acţiuni TLV, ultimele exemple fiind Bank of Cyprus şi fondul de investiţii Wellane Limited.

Pe termen lung, acţiunile TLV rămân atractive, rezultatele de anul trecut arătând că societatea îşi păstrează trendul de creştere. Activele băncii au urcat cu 14%, până la 19,5 miliarde lei, un raport credite/depozite de 0,81 şi o solvabilitate de 14%. Soldul provizioanelor aferente riscului de creditare a ajuns la 755 milioane lei, reprezentând o acoperire de 6,1% din totalul împrumuturilor.

Vânzare de TLV, cumpărare de BRD

Analiştii de la Erste Group au recomandat, în ultimul raport asupra sectorului bancar din Europa Centrală şi de Est, reducerea expunerii pe acţiunile TLV, ţinta de preţ pentru 2010 fiind de 1,87 lei (cotaţia este în prezent în jurul a 2 lei.) Raportul Erste recomandă vânzare doar pentru Banca Transilvania şi Bank Pekao şi cumpărare pentru Raiffeisen International, OTB Bank şi BRD Groupe Société Générale. Pentru restul băncilor din zonă, recomandarea este de păstrare. Pentru BRD, tranzacţionabilă şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ţinta de preţ este de 16,6 lei în limita celor 12 luni, adică o apreciere de aproximativ 12% faţă de cotaţia din prezent.

Industria bancară, în creştere

La nivelul întregului sistem bancar, gradul de solvabilitate a ajuns, la sfârşitul anului trecut, la 14,3 %, în creştere de la 13,7% în 2008, conform datelor Băncii Naţionale a României. Îmbunătăţirea solvabilităţii este şi o consecinţă a reducerii semnificative a creditării de anul trecut, situaţie preconizată a avea loc şi în 2010.

Scăderea împrumuturilor a lovit direct în profiturile băncilor, reducerea fiind masivă după ce, în 2008, instituţiile financaire au avut câştiguri-record. Conform estimărilor Erste, Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) a înregistrat, în 2009, un profit de 1,065 miliarde lei, în scădere cu 32% faţă de anul precedent. „BRD a reuşit din nou să ne depăşească aşteptările, cu 11% în trimestrul al treilea din 2009“, se arată în raport, în care se mai adaugă şi surpriza negativă a majorării provizioanelor cu 65% în acelaşi trimestru. Aşteptările analiştilor Erste sunt confirmate şi de evaluatorii agenţiei Fitch, care a îmbunătăţit perspectivele BRD, BRC, UniCredit Țiriac şi Banca Românească de la negativ la stabil.

Erste Group (simbol EBS) a obţinut, de asemenea, un profit operaţional record, conform ultimelor rezultate oficiale, cele pentru primele nouă luni ale anului trecut. Rezultatul operaţional s-a ridicat la 2,77 miliarde euro, în creştere cu 26,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, la un venit operaţional de 5,65 miliarde euro. Profitul net aferent perioadei a fost de 729,1 milioane euro, jumătate faţă de rezultatul net din primele trei trimestre din 2008, însă cu doar 16,4% mai mic faţă de profitul net ajustat (scăzându-se astfel veniturile din vânzarea operaţiunilor de asigurări.)

Şi Banca Comercială Română a reuşit o creştere de 24,9% a rezultatului operaţional în primele nouă luni ale anului trecut, ajungând până la 2,22 miliarde lei (528 milioane euro), iar profitul net după impozitare s-a ridicat la aproape 700 milioane lei (166 milioane euro.) BCR a majorat şi provizioanele legate de riscul de creditare până la 1,48 miliarde lei, de aproape patru ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a 2008.

Banca Comercială Carpatica (simbol BCC) vine cu o altă mişcare interesantă pentru consolidarea afacerii, o nouă majorare de capital social. După ce, în toamna anului trecut, şi-a majorat capitalul cu 28 milioane lei, banca a decis o nouă operaţiune similară, de această dată  cu 103,4 milioane lei (25 milioane euro.) Principalul acţionar, omul de afaceri Ilie Carabulea, care deţine circa 36,5% din companie, va trebui să participe cu aproximativ 9 milioane de euro la această majorare. BCC a obţinut, în primele trei trimestre ale anului trecut, un profit net de 5,8 milioane lei, de aproape patru ori mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2008, la venituri totale de 463 milioane lei. Indicatorul de solvabilitate a ajuns la 13,37%, iar activele bilanţiere au urcat cu 43,2%, până la 3,27 miliarde lei.

Am realizat profitul brut asumat în faţa acţionarilor noştri pentru 2009, un an al maturizării pentru bancă.
Robert Rekkers, director general Banca Transilvania

42 miliarde lei este capitalizarea Erste Bank la BVB, cea mai mare companie listată la Bucureşti, cu o cotaţie rămasă la acelaşi nivel ca la sfârşitul anului trecut, de 110 lei pe acţiune

528 milioane euro este profitul operaţional al Băncii Comerciale Române după primele trei trimestre ale anului trecut, în creştere cu aproape 25% faţă de perioada aferentă din 2008

De la începutul anului şi până săptămâna trecută, cotaţia titlurilor Băncii Transilvania a scăzut cu aproximativ 6,5%, în ciuda dublării profitului operaţional brut de anul trecut, până la 610 milioane lei. Cea mai mare parte, 533 milioane lei, a mers către provizioane.

Esenţial

Apreciere masivă
Acţiunile Băncii Române pentru Dezvoltare – Groupe Société Générale au crescut, de la finele lui 2009 şi până săptămâna trecută, cu circa 13%, ajungând până la 14,7 lei. La această cotaţie, raportul preţ/profit (PER) este de 10,51 conform BVB, nivel care justifică şi recomandarea de cumpărare anunţată în raportul Erste Group. Capitalizarea băncii a ajuns astfel la 10,24 miliarde lei (2,5 miliarde euro). BRD a obţinut, anul trecut, un profit 1,065 miliarde lei, în scădere cu 32% faţă de 2008. Valoarea provizioanelor aferente riscului de creditare a urcat cu 65% în trimestrul al treilea al 2009, ca o consecinţă directă a problemelor de nerambursare din întregul sistem.

Cotaţie neschimbată
Erste Bank, cea mai mare companie de la BVB, listată prin passporting, cu o capitalizare de 42,1 miliarde lei (10,2 miliarde euro), îşi menţine cotaţia foarte aproape de nivelul de la finele anului trecut, respectiv 110 lei pe acţiune. Criza din sistemul bancar a afectat puternic instituţia la nivelul provizioanelor constituite pentru riscul de creditare. Costurile aferente acestor riscuri au urcat la 1,45 miliarde euro în primele trei trimestre ale anului trecut, cu până la 141% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2008. Indicele creditelor neperformante raportat la totalul creditelor către clienţi a crescut de la 5,9%, în trimestrul al doilea, până la 6,3% în cel de-al treilea.

Recomandare negativă
Cotaţia titlurilor Băncii Transilvania s-a depreciat cu circa 6,5% în acest an, coborând până în jurul valorii de 2 lei pe acţiune. La acest nivel, indicatorul PER se află la 45,24, conform BVB, dar dacă ar fi fost introdus în profit şi excesul din provizionarea pentru riscul de credit, indicatorul PER ar fi coborât până în jurul valorii de 20. Chiar şi aşa, analiştii au amendat titlurile băncii, recomandarea fiind în prezent de vânzare, cu o ţintă de preţ pentru următoarele 12 luni de 1,87 lei. Capitalizarea băncii este, în prezent, de 2,2 miliarde lei (535 milioane euro), valoare apropiată de cea care rezultă din ultimele achiziţii semnificative operate de Bank of Cyprus şi Wellane Limited.

Majorare de capital
Titlurile Băncii Carpatica au stagnat anul acesta, cotaţia înregistrând doar o uşoară scădere, de circa două procente, până la 0,0969 lei. Banca are o capitalizare de numai 222,3 milioane lei, puţin mai redusă decât valoarea capitalului social, de 228,1 milioane lei. Majorarea de capital social pe care şi-o propun acţionarii, în valoare de 103 milioane lei, va depăşi cu mult cuantumul profitului de anul trecut, care, la nouă luni, se situa la 5,8 milioane lei. Indicatorul PER al acţiunii se află, în prezent, la nivelul 43, ceea ce arată o supraevaluare a companiei. În cazul în care majorarea de capital va avea loc şi va fi încheiată cu succes, perspectivele băncii se vor îmbunătăţi.