Băncile realizează progrese în negocerile privind noul împrumut pentru Grecia

Băncile realizează progrese în negocierile privind contribuţia la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, a anunţat Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IIF), care conduce grupul investitorilor privaţi cu expunere la obligaţiunile elene, transmite Reuters.

În perioada 14-15 iulie la Roma, sub conducerea lui Vittorio Grilli, preşedintele Comitetului Economic şi Financiar European, au avut loc discuţii privind implicarea sectorului privat în noul ajutor acordat Greciei. Au participat reprezentanţi ai Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IIF), ai băncilor, companiilor de asigurări, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi ai guvernului de la Atena.

‘Au fost realizate progrese şi discuţiile continuă’, se arată într-un comunicat al IIF.

Investitorii privaţi care au achiziţionat obligaţiuni guvernamentale elene discută cu oficialii opţiunile legate de necesităţile de finanţare ale Greciei şi sustenabilitatea datoriei pe termen lung.

Oficialii UE discută acordarea unui nou pachet de asistenţă financiară Greciei, de peste 100 miliarde de euro (145 miliarde de dolari), dar termenii şi condiţiile vor include acorduri voluntare cu băncile pentru a extinde scadenţa obligaţiunilor greceşti.

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a programat pentru 21 iulie un summit al ţărilor din zona euro, fiind de aşteptat un acord asupra celui de-al doilea program de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia, ceea ce va putea stopa riscul răspândirii crizei către alte ţări din zona euro, precum Italia şi Spania.

SURSA: Agerpres