Credite „nerambursabile“, perioade de grație, comisioane zero pentru analiza dosarelor - sunt doar câteva din cârligele cu care băncile comerciale vor să reînvețe populația să se împrumute
Cel puțin cinci bănci oferă diferite promoții pentru creditele de nevoi personale. De la aproximativ 61 de miliarde de lei soldul creditelor de consum la începutul trimestrului II din 2012, volumul acestora a scăzut sub 57 de miliarde de lei într-un an. Promoțiile de primăvară încearcă o resuscitare a acestui produs bancar, deși majoritatea clienților eligibili preferă să împrumute sume mici, pe cardul de credit sau prin overdraft.
Cel puțin șase bănci au demarat promoții în această perioadă: BCR, BRD, Banca Transilvania, Garanti Bank, Millennium Bank și Volksbank. Majoritatea încearcă să atragă clienții cu premii în bani, oferite prin tragere la sorți, sau prin trei sau șase luni perioadă de grație la plata ratelor.
Aprobări de credit și pe SMS
Cea mai îndrăzneață ofertă este cea lansată de BCR, care acordă posibilitatea ca șapte clienți să nu își mai ramburseze creditul accesat până pe 24 mai. Cei șapte câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți, iar premiile vor fi virate automat în contul curent al clientului. Creditul negarantat acordat de BCR are o dobândă de la 13,5%, zero comision de analiză (pentru oricine îşi încasează salariul sau pensia la BCR sau alege să-şi refinanţeze creditele, cardurile de credit la BCR) şi asigurare de viaţă gratuită. Cei care solicită până pe 15 mai un credit de la BRD vor intra în cursa pentru câștigarea celor cinci premii de câte 15.000 de lei. „În plus, clientul îşi poate defini, la acordarea creditului, o perioadă de graţie parţială de până la şase luni – nu neapărat consecutive – în care efortul lunar este diminuat“, spun reprezentanții BRD. Dobânda pentru acest credit este fixă, de 7,25% pe an. Dobânda anuală efectivă (DAE) este de 14,76%, la un credit de 15.000 de lei.
La Millennium Bank, clienții care solicită un credit de nevoi personale până la 30 iunie vor beneficia de gratuitatea comisionului de acordare. În cazul Garanti, campania este dublă: și pentru creditele de nevoi personale, și pentru cele de refinanțare a creditelor de la alte bănci. Astfel, clienții care vor accesa un credit până la 30 mai vor avea o dobândă de 9,99%, comision de administrare credit 0,2% și comision de analiză – 200 de lei. Mai mult, dacă creditul este cu refinanțare, se aplică și avantajele campaniei de refinanțare: trei luni perioadă de grație.
Datorită preferinţei manifestate de clienți pentru împrumuturile de valoare mică, toate băncile care derulează campanii pentru creditele de consum au atașat și facilități pentru cardurile de credit. În plus, instituțiile de credit și-au pus la punct sisteme de preaprobare sau chiar aprobare a creditelor prin telefon, aplicații care au în spate un sistem automatizat de analiză a dosarelor pentru persoane fizice. „Acesta înlesnește analiza și aprobarea aplicației de credit în aceeași zi în cazul dosarelor pentru care avem documentația completă“, spun reprezentanții Garanti Bank. Și la BCR este posibilă obținerea creditului prin telefon sau prin transmiterea de SMS. La BRD este posibilă preaprobarea creditului prin apel telefonic.
Oferte de primăvară
În această perioadă, majoritatea băncilor încearcă să își crească vânzările pe zona creditelor de nevoi personale. Promoțiile însă nu merg spre ieftinirea creditelor, ci spre acordarea de perioade de grație sau premii în bani.
56,7 miliarde lei este totalul creditelor de consum acordate până la sfârșitul lunii martie 2013, în scădere față de 2012.
Sunt preferate cardurile de credit și descoperitul de cont. Creditul este destinat investițiilor în electrocasnice, concentrate în special pe aparatură IT.
Roxana Cristea, șef departament credite negarantate, BCR