Trei sferturi dintre bănci (75%) se aşteaptă ca Legea dării în plată să ducă la o scădere moderată a preţurilor la locuinţe, în timp ce 20% dintre acestea estimează o ieftinire semnificativă, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY - ediţia 2016.
Numai 5% dintre bănci consideră că această lege nu va influenţa preţul locuinţelor.
Băncile consideră că anumite iniţiative legislative locale se numără printre principalele aspecte care afectează negativ sistemul bancar românesc şi/sau abilitatea de a-şi realiza rolul în economie (67% în foarte mare măsură).
Un procentaj de 50% dintre bănci anticipează o consolidare de anvergură medie şi mare a industriei bancare în următoarele 12 luni, similar cu anul 2015, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY. Pe un orizont de trei ani, procentajul creşte la 90%, iar pentru acelaşi orizont de timp 30% dintre bănci se aşteaptă la o consolidare de mare anvergură, faţă de 40% anul precedent.
"Sistemul bancar românesc şi-a demonstrat stabilitatea structurală, activitatea acestuia indicând o adecvare corespunzătoare la riscuri a capitalului. Evoluţiile preconizate prin acest studiu la nivelul sectorului bancar românesc au în vedere menţinerea rezilienţei acestuia şi atrag atenţia asupra potenţialelor riscuri induse de o legislaţie care se abate de la abordarea europeană", a declarat preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, Sergiu Oprescu.
Principalele activităţi în care se aşteaptă să se angajeze băncile în următoarele 12 luni sunt creditarea clienţilor şi iniţiativele de a promova creşterea, dar oarecum în mai mică măsură decât în 2015.
"E încurajator că 45% din bănci sunt interesate de achiziţionarea de active faţă de numai 32% în 2015. În acelaşi timp, interesul pentru vânzarea de active a scăzut, doar 40% din bănci fiind interesate faţă de 59% în 2015. A crescut de asemenea semnificativ interesul pentru parteneriate şi alte forme de asociere la 45% faţă de sub 15% în anii anteriori", a spus Gelu Gherghescu, partener şi leader Financial Services EY Romania.
Conform barometrului, aşteptările bancherilor privind evoluţia afacerilor pe segmentul corporate sunt similare cu cele din anul 2015. Băncile se aşteaptă ca politicile lor de creditare pentru companii să devină mai restrictive în următoarele 12 luni pentru sectorul Construcţii, dar să se relaxeze în IT (58% comparativ cu 45% în 2015), Sănătate (56% faţă de 40% în 2015) şi pe segmentul IMM-urilor (70% în comparaţie cu 53% anul anterior).
Aşteptările pentru evoluţia afacerilor în retail sunt afectate de Legea privind darea în plată, doar 60% aşteptându-se la o evoluţie bună faţă de peste 80% în 2015. Astfel, băncile prevăd o evoluţie similară cu cea din 2015 a cererii pentru creditele de consum şi economisire, dar sunt pesimiste în privinţa cererii de credite imobiliare şi ipotecare, 40% din bancheri aşteptându-se la o scădere a cererii solvabile pentru creditele imobiliare faţă de 5% în 2015.
O evoluţie similară a avut loc în privinţa politicilor de creditare, unde se înregistrează scăderea semnificativă a apetitului pentru creditele imobiliare/ipotecare, 85% dintre bănci adoptând criterii mai restrictive de creditare faţă de 17% anul anterior. Această evoluţie a apetitului băncilor în privinţa creditelor imobiliare/ipotecare este în linie cu aşteptările băncilor privind evoluţia preţurilor locuinţelor, 95% dintre bănci aşteptându-se ca Legea privind darea în plată să ducă la o scădere a acestora.
Doar 25% dintre bănci iau în considerare emiterea de obligaţiuni ipotecare în următoarele 12 luni. Aproximativ 70% din bănci estimează să menţină sau să crească uşor numărul de angajaţi faţă de numai 45% în 2015. Cheltuielile totale cu remunerarea personalului vor rămâne la nivelul anului 2015 sau vor creşte uşor, doar 5% din bănci aşteptându-se la o scădere. Asemănător anului anterior, primele aspecte de pe agenda bancherilor sunt gestionarea riscurilor (85% faţă de 86% în 2015) şi riscul reputaţional (85%, cu 6 puncte procentuale mai puţin decât în 2015).
EY România a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB), indicele industriei bancare denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB. La acest sondaj au participat bănci totalizând o cotă de piaţă în funcţie de active de aproximativ 90%. Barometrul Bancar ARB & EY este derulat anual cu membrii ARB şi este un instrument de informare al bancherilor înşişi în privinţa modului în care conducătorii din sistemul bancar românesc privesc evoluţia mediului economic, legislativ şi de afaceri şi implicaţiile asupra băncilor pe care le conduc.
Barometrul permite de asemenea compararea rezultatelor cu cele ale sondajului similar realizat de EY cu peste 200 de bancheri din alte 12 pieţe europene (Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania, Irlanda şi ţările nordice).
SURSA: Agerpres