Nivelul deficitului bugetar, ca şi finanţarea acestuia, rămâne încă incert pentru Guvern, chiar şi după ce s-a aranjat obţinerea unui împrumut extern de 20 miliarde de euro. Ministerul Finanţelor nu a anunţat nici până în prezent suma totală pe care intenţionează să o împrumute, în 2009, prin emiterea de titluri de stat. Aceasta, deşi a făcut o primă rectificare de buget, la începutul lunii aprilie, pe baza indicatorilor reevaluaţi cu Fond
Nivelul deficitului bugetar, ca şi finanţarea acestuia, rămâne încă incert pentru Guvern, chiar şi după ce s-a aranjat obţinerea unui împrumut extern de 20 miliarde de euro.
Ministerul Finanţelor nu a anunţat nici până în prezent suma totală pe care intenţionează să o împrumute, în 2009, prin emiterea de titluri de stat. Aceasta, deşi a făcut o primă rectificare de buget, la începutul lunii aprilie, pe baza indicatorilor reevaluaţi cu Fondul Monetar Internaţional. În ianuarie, Minsterul preciza că nu s-au putut întocmi calendarul emisiunilor şi volumul acestora, pentru că nu era finalizat bugetul pe 2009 şi, în consecinţă, nu fusese evaluat necesarul de finanţare de pe piaţa internă. „Nu ştiu nici ei exact care este necesarul de împrumut, de aceea fac emisiuni pe termen scurt, care trebuie rostogolite. Există multă nesiguranţă în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar. Practic, recesiunea a determinat o scădere a veniturilor bugetare peste aşteptările lor“, explică Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economist-şef ING Bank.
Risc major: deficit de peste 4,6% din PIB
În urma discuţiilor cu FMI, Guvernul a mărit ţinta de deficit bugetar de la 2% la 4,6% din PIB. La sfârşitul primului trimestru, acesta a atins 1,56% din PIB, în condiţiile în care atât în 2008, cât şi 2007 s-au înregistrat uşoare excedente. Nevoia de finanţare a statului a crescut semnificativ încă din ultimul trimestru al anului trecut. Atunci, Finanţele au împrumutat, prin emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni, peste şase miliarde de lei, adică aproape jumătate din suma atrasă în tot anul trecut. Până pe 16 aprilie, statul a luat peste 19 miliarde de lei de la băncile comerciale, în principal prin certificate cu scadenţe de trei şi şase luni. Finanţările pe termen scurt amplifică riscul de refinanţare a datoriei publice.
„Din ianuarie, BNR a ajutat statul şi a finanţat indirect deficitul bugetar, prin intermediul băncilor, care investesc la dobânzi de 11-11,5% şi fac un profit instantaneu, fără să îşi asume vreun risc“, arată Chidesciuc. Riscul major este, potrivit acestuia, presiunea pe cursul de schimb, pentru că statul absoarbe prea multă lichiditate din piaţă. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a admis că statul a făcut anul acesta concurenţă sectorului privat în atragerea banilor de la băncile comerciale, dar a susţinut că, începând cu a doua parte a anului, datorită împrumutului extern, Ministerul va ieşi mult mai puţin pe piaţa internă.
Statul trebuie să ţintească un deficit bugetar cât mai redus şi să direcţioneze cheltuielile către investiţii pentru a evita o recesiune puternică. „Datorită acestei finanţări asigurate de BNR, Finanţele nu au avut motive solide să-şi reducă cheltuielile, pentru că pot face rost de bani prea uşor. Statul poate avea, din această cauză, un comportament neadecvat. Nu mi se pare fezabil ca acest acord Finanţe-BNR-bănci să mai continue, pentru că ar putea duce la un deficit prea ridicat“, este de părere economistul ING Bank. Principalul obiectiv al Guvernului ar trebui să fie, inclusiv conform acordului cu FMI, diminuarea cheltuielilor administrative, în special cu pensiile şi salariile, şi orientarea fondurilor împrumutate către investiţii care pot susţine creşterea economică.
11,5% este randamentul mediu la care Ministerul Finanţelor s-a împrumutat, frecvent, în ultimele două luni, de la băncile comerciale, după ce în ianuarie obţinea dobânzi chiar şi de peste 14%
Statul dator
– Deficitul bugetar a fost revizuit de la 2% din PIB la 4,6% din PIB, ca urmare a modificării prognozelor macroeconomice împreună cu Fondul Monetar Internaţional, faţă de 5,2% în 2008
– Datoria publică era de 109 miliarde de lei la 31 decembrie 2008, respectiv 21,65% din PIB, iar guvernul estimează că şi în 2009 aceasta se va menţine în jur de 20% din PIB.
– Serviciul datoriei va creşte în acest an cu aproape 20 miliarde de lei faţă de 2008.
Nevoi tot mai mari
Ministerul Finanţelor a împrumutat 19,38 miliarde de lei prin emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni, de la începutul acestui an până pe 16 aprilie, în condiţiile în care tot anul trecut a împrumutat 12,46 miliarde de lei.