Economiile din Europa emergentă dau semne de revenire, dar instituţiile financiare internaţionale care au împrumutat guvernele au simţit nevoia unei a treia discuţii formale cu băncile occidantele care deţin instituţii de credit în zona noastră.
Perspectivele economice se îmbunătăţesc pentru statele din Europa Centrală şi de Est, însă viitorul nu este lipsit de provocări, precum asigurarea unui nivel adecvat al creditării, care să susţină relansarea economică, sau ameliorarea cadrelor legislative naţionale, potrivit Comisiei Europene (CE).
„Evitarea unor viitoare crize”
„Asigurarea sănătăţii sistemului financiar şi implementarea măsurilor pentru evitarea unor viitoare crize trebuie să rămână o chestiune cheie, în acelaşi timp cu asigurarea unui flux adecvat de credit pentru finanţarea relansării economice. Acest proces va fi ajutat şi de îmbunătăţirea reglementărilor locale, acolo unde este necesar. Băncile-mamă şi subsidiarele lor locale vor continua să poarte dialoguri constructive cu guvernele şi autorităţile de supraveghere din ţările de origine şi din statele gazdă, dar şi cu instituţiile financiare internaţionale şi Comisia Europeană, pentru a aborda provocările într-o manieră coordonată. În acest context, testele de stres corodonate şi armonizate vor ajuta la identificarea potenţialelor vulnerabilităţi”, se arată în comunicatul CE.
S-au strâns 15 bănci
Comisia a emis acest comunicat în urma unei întâlniri care a avut loc vineri la Bruxelles între reprezentanţi ai Comisiei, FMI, BERD, Băncii Centrale Europene şi Băncii Mondiale, pe de o parte, şi reperzentanţii a 15 bănci-mamă cu subsidiare în Europa Centrală şi de Est, pe de cealaltă parte.
La reuniune au participat şi reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai autorităţilor de supraveghere a sistemelor financiare din România, Austria, Ungaria, Franţa, Grecia, Italia, Belgia, Germania, Suedia, Serbia, Letonia şi Bosnia şi Herţegovina.
Aceasta este a treia întâlnire între reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, care au creditat masiv ţările din zona noastră şi reprezentanţii băncilor occidentale care deţin instituţii de credit în Europa emergentă, întâlniri în urma cărora băncile-mamă au garantat că-şi vor menţine expunerea pe zona estică a continentului. Primele doua acorduri s-au semnat, în cazul României, la Viena şi Bruxelles, în lunile martie, respectiv, mai.