Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - ANPC lansează mai multe propuneri pentru a proteja clienții băncilor de clauzele abuzive. Autoritatea propune și creșterea de 100 de ori a cuantumului amenzilor pentru instituțiile de credit.
Băncile vor fi obligate să le dea banii înapoi românilor cărora o instanţă le-a descoperit clauze abuzive în contractul de credit, arată o propunere lansată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC. Chiar şi cei care nu s-au judecat cu băncile vor putea beneficia. Amenzile pentru clauze abuzive se majorează de 100 de ori.
Mai precis, ANPC propune ca un judecător care descoperă clauze abuzive într-un contract de împrumut să oblige banca să îi restituie clientului în totalitate pagubele produse prin aceste prevederi incorecte.
Judecătorul este cel care va stabili valoarea sumelor care trebuie returnate împrumutaţilor. Prevederile se vor aplica pentru toţi consumatorii din portofoliul băncii care sunt afectaţi de clauze abuzive, informează adevărul.ro.
Mai mult, vor putea primii banii înapoi şi clienţii care nu au dat banca în judecată, dar care au acelaşi tip de clauze abuzive în contracte. ”Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat acţiunea în constatarea clauzelor abuzive constituie titlu executoriu şi pentru consumatorii beneficiari în mod direct de efectele acestora”, arată ANPC.
Pentru a-i ajuta pe clienţii băncilor să înţeleagă care clauze din contractele de credit au fost constatate abuzive, ANPC va publica pe site-ul oficial o listă a acestora. ”Clauzele contractuale constatate ca având caracter abuziv, în cadrul litigiilor în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este parte, vor fi publicate pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după ce hotărârile pronunţate rămân definitive“, anunţă ANPC.
Mai precis, ANPC va publica o listă a clauzelor deja constatate abuzive. După ce o instanţă hotărăşte definitiv că o nouă clauză este abuzivă, ANPC va actualiza lista, acţiune pe care o va face periodic.
Băncile care vor mai introduce clauze abuzive în contractele de credit vor primi amenzi de 100 de ori mai mari, mai prevede proiectul ANPC. În prezent, este deja interzisă prin lege introducerea de clauze abuzive în contracte, însă băncile ignoră această prevedere, ţinând cont că amenzile sunt între 200 şi 1.000 de lei.
Acum, ANPC propune creşterea cuantumului amenzilor, de 100 de ori. Mai exact, amenzile vor fi între 20.000 şi 100.000 de lei pentru fiecare clauză considerată abuzivă introdusă într-un contract de credit.