Bancnota de 500 de euro ar trebui interzisă! S-ar putea limita şi plăţile în numerar la nivelul UE

Bancnota de 500 de euro ar putea fi interzisă, iar plăţile în numerar, limitate la 5.000 de euro. Cel puţin acesta este planul unei mişcări europene comune, conduse de Wopke Hoekstra, ministrul de Finanţe al Olandei.

Totul are ca scop prevenirea spălării banilor şi alte activităţi infracţionale, informează site-ul DutchNews.nl, citat de Agerpres.

Ministrul olandez de Finanţe a declarat, în faţa parlamentarilor din această ţară, că planul este sprijinit de Belgia, Franţa, Italia şi Spania, fiecare ţară putând decide un plafon chiar mai scăzut pentru plăţile în numerar.

Wopke Hoekstra lucrează la un program de limitare a plăţilor în numerar la 3.000 de euro în Olanda, ca parte a planului naţional prezentat în anul 2019 privind combaterea spălării banilor.

Aceste decizii nu ar trebui să-i afecteze pe consumatorii obişnuiţi

Ministrul a explicat că decizia de limitare a plăţilor în numerar, precum şi interzicerea bancnotei de 500 de euro nu-i va afecta pe consumatorii obişnuiţi. Aceştia fac foarte rar plăţi în numerar de peste 1.000 de euro în Olanda, a indicat Hoekstra.

Bancnota de 500 de euro nu mai este emisă la nivel european, potrivit unei decizii luate deja de Banca Centrală Europeană. Problema este că mai sunt în circulaţie aproximativ 400 de milioane de bancnote, echivalentul a 200 de miliarde de euro.

Ministrul olandez de Finanţe şi omologii săi europeni care sprijină această iniţiativă vor retragerea completă a bancnotei, susţinând că este în principal folosită pentru tranzacţii ilegale.

“Analiştii au arătat că în cele din urmă bancnotele ajung în ţări din America Latină, Mexic şi China, unde nu poţi plăti nici măcar un pachet de unt în euro”, afirmă Theo Akse, fost şef al organismului de combatere a spălării banilor.

Nivel minim istoric al bancnotelor euro contrafăcute, în anul 2020

În altă ordine de idei, în luna ianuarie a acestui an, Banca Centrală Europeană anunţa că, în 2020, au fost retrase din circulaţie 460.000 de bancnote euro contrafăcute, un nivel minim istoric în raport cu volumul bancnotelor aflate în circulaţie.

Este o scădere cu 17,7% faţă de anul 2019. Bancnotele de 20 de euro şi de 50 de euro au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri.

Probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este foarte redusă, întrucât numărul acestora rămâne scăzut în raport cu cele peste 25 de miliarde de bancnote euro aflate în circulaţie, indică BCE. În anul 2020, au fost detectate 17 bancnote contrafăcute la un milion de bancnote autentice aflate în circulaţie, un nivel minim istoric.

Sursa foto: Dreamstime