Parlamentul Bulgariei a respins organizarea unui referendum propus de un partid prorus. Prin acest demers se dorea amânarea cu 20 de ani a introducerii euro în această ţară. Astfel bancnotele de leva, pe care mulți români le utilizează când merg în Bulgaria, vor dispărea și vor fi înlocuite cu euro.
Parlamentul Bulgariei a respins vineri, după trei ore şi jumătate de dezbateri, organizarea unui referendum propus de un partid prorus de extremă dreapta, Vaşrajdane (Renaşterea), care urmărea amânarea cu 20 de ani a introducerii euro în această ţară.
O majoritate prooccidentală formată din 98 de membri ai parlamentului au votat împotriva referendumului. Şaizeci şi opt de parlamentari au votat în favoarea organizării referendumului, în timp ce 46 s-au abţinut.
Guvernul dorește aderarea la euro în 2025
Întrebarea formulată de Vaşrajdane şi care a provocat dezbateri aprinse a fost: „Sprijiniţi menţinerea levei bulgare ca unică monedă oficială până în 2043?”
Noul guvern prooccidental de la Sofia doreşte ca Bulgaria să adere la zona euro în 2025. Ţara este membră a Uniunii Europene din 2007.
Bulgaria urma să introducă euro în 2024, dar, în parte din cauza ratei inflaţiei, care a ajuns anul trecut în februarie la 15,3%, s-a luat decizia de a se amâna introducerea monedei comune europene.
Legislativul bulgar acuzat că îşi depăşeşte atribuţiile
Însă Vaşrajdane nu este de acord cu introducerea monedei euro, notează dpa.
Faptul că parlamentul a votat asupra organizării sau nu a unui astfel de referendum este în sine controversat, scrie dpa, care adaugă că unii critici au declarat că legislativul bulgar îşi depăşeşte atribuţiile.
Potrivit partidului Vaşrajdane, în condiţiile în care se reuşea strângerea a peste 400.000 de semnături valide, atunci o decizie parlamentară de această natură nu mai era necesară. Partidul prorus a reuşit să strângă 470.000 de semnături valide, aminteşte dpa.
Partidul prorus vrea decizia analizată de Curtea Constituţională
La rândul său, tabăra prooccidentală a invocat tratatul de aderare la UE al Bulgariei pentru a justifica decizia de vineri. Este vorba despre un tratat internaţional şi, prin urmare, nu poate fi supus unor referendumuri, au explicat parlamentarii prooccidentali.
Acum, Vaşrajdane vrea ca decizia să fie analizată de Curtea Constituţională. Totuşi, partidul va avea nevoie de sprijinul unui alt grup parlamentar, deoarece pentru a putea adresa o solicitare Curţii Constituţionale este nevoie de semnăturile unei cincimi din deputaţi, iar formaţiunea prorusă are doar 37 de parlamentari.
Însă principalul avocat al Vaşrajdane, Petăr Petrov, a confirmat săptămâna trecută pentru publicaţia bulgară Dnevnik că un recurs constituţional a fost deja pregătit. Iar documentul a fost semnat şi de deputaţii formaţiunii Există un Astfel de Popor, care are 11 deputaţi, astfel că acum cele două formaţiuni au strâns numărul necesar de semnături, şi anume 48, pentru a se putea adresa Curţii Constituţionale, care la rândul ei nu are un termen limită legal până la care trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii sau a fondului chestiunii, scrie Novinite.