Bancnotele false circulă tot mai des în Europa, iar autoritățile sunt în alertă

Creșterea numărului de bancnote false în circulație pune autoritățile pe jar. La nivel european, fenomenul a cunoscut un avans semnificativ de 18,6%, fiind confiscate aproximativ 554.000 de bancnote euro contrafăcute. În 2024, Germania a înregistrat cel mai mare număr de bancnote false din ultimii șapte ani, cu un total de 72.413 bancnote retrase din circulație, ceea ce reprezintă o creștere de 28% față de anul precedent.

Tendințele falsificatorilor și impactul asupra economiei

Un oficial din cadrul Bundesbank a confirmat că fenomenul a devenit tot mai evident nu doar în Germania, ci și în întreaga zonă euro. În ciuda faptului că numărul bancnotelor falsificate a crescut, valoarea totală a pagubelor a scăzut de la 5,1 milioane de euro în 2023 la 4,5 milioane de euro în 2024. Falsificatorii s-au concentrat, în principal, pe bancnotele de valoare mică, cum ar fi cele de 10 și 20 de euro, deoarece acestea sunt mai ușor de plasat în comerț și riscul de a fi detectate este mai mic în comparație cu bancnotele de valoare mare.

Germania
SURSA FOTO: Pexels

Un alt semnal de alarmă a fost ridicat de bancnotele inscripționate cu „Movie Money” sau „Prop Copy”, folosite frecvent în producțiile cinematografice. Deși acestea nu sunt reproduceri exacte ale banilor reali, ele ajung să fie introduse în circulație prin înșelătorii și fraude.

Cum să detectezi bancnotele false

Autoritățile bancare recomandă câteva metode simple pentru verificarea autenticității bancnotelor:

Verificarea texturii: Bancnotele reale au un material distinctiv, cu relief tactil pe anumite porțiuni. Falsurile sunt de obicei realizate din hârtie de calitate inferioară.
Testul luminii: La bancnotele autentice, filigranul, firul de securitate și holograma devin vizibile atunci când sunt privite în lumină puternică.
Efectele optice: Bancnotele originale prezintă schimbări de culoare și reflexii metalizate atunci când sunt mișcate. Cele false, pe de altă parte, au imprimări statice, fără efecte vizuale dinamice.

Cum să evitați sancțiunile legale

Persoanele care folosesc bancnote false, fie că o fac intenționat sau  nu, riscă sancțiuni severe. Legislația europeană prevede pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru distribuirea și utilizarea banilor falși. Cei care primesc astfel de bancnote și încearcă să le introducă din nou în circulație pot fi acuzați penal, potrivit lege5.ro

În cazul în care există suspiciuni cu privire la autenticitatea unei bancnote, autoritățile recomandă predarea acesteia la cea mai apropiată unitate bancară sau secție de poliție pentru a preveni implicarea în activități ilegale.