Bancpost va depune „în câteva zile” la Fondul de Garantare dosarele pentru „Prima casă”, au declarat pentru capital.ro oficiali ai băncii.
Bancpost face parte din grupul celor patru bănci care, până la data de 15 septembrie, nu depuseseră niciun dosar de credit la Fondul de Garantare.
Oficiali ai băncii susţin că întârzierea a fost cauzată de faptul că derularea programului a început mai târziu din cauza unor neclarităţi cu privire la programul „Prima casă”.
„Bancpost nu s-a retras din programul Prima casă. Noi am semnat mai târziu convenţia cu Fondul de Garantare aşa că şi derularea programului (Prima casă – n.r.) a început mai târziu. În această fază solicitanţii sunt verificaţi din punct de vedere financiar, respectiv dacă se califică sau nu din punct de vedere al condiţiilor de eligibilitate. În următoarele câteva zile vor fi transmise dosarele către FNGCIMM”, a declarat pentru capital.ro Liliana Ciobănaşu, purtătorul de cuvânt al Bancpost.
Pentru a fi eligibili, cei care aplică pentru un credit „Prima casă” la Bancpost trebuie să aibă un venit minim de 350 de euro. Angajamentele totale de plată lunare, respectiv principalul şi dobânda pot reprezenta maxim 55% din veniturile nete lunare,
La o valoare a imobilului de 60.000 de euro, din care 5% reprezintă avansul plătit de client, rata lunară este de 326 de euro, dobânda anuală efectivă – DAE fiind de 5,50%.
Bancpost a solicitat iniţial un plafon de 50 de milioane de euro din care a primit, după redistribuire, un plafon de 38 milioane de euro.