Statul plătește 200 euro de persoană. Banii intră din 26 august. Sprijin pentru românii nevoiași

Anumiți români vor beneficia, de la stat, de 200 de euro. Banii sunt oferiți pentru cumpărarea de calculatoare. Cine sunt cei care vor primi banii și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească?

Elevii care primesc 200 de euro pentru calculatoare

Lista elevilor și studenților care beneficiază de 200 de euro (circa 1.000 de lei) pentru achiziționarea calculatoarelor a fost revizuită, conform unui ordin recent publicat în Monitorul Oficial.

Este vorba despre Ordinul nr. 5.580 din 15 iulie 2024, care aduce modificări și completări la anexele Ordinului Ministrului Educației nr. 4.725/2024.

Conform programului oficial, între 9 și 23 august, Ministerul Educației va achiziționa bonurile valorice și le va repartiza către inspectoratele școlare și universități.

Bonurile valorice vor fi distribuite către beneficiari în intervalul 26 august – 6 septembrie.

Conform Ordinului nr. 4.725/2024, ajutorul financiar se acordă beneficiarilor cu un venit brut lunar pe membru de familie care nu depășește 500 lei.

Legea nr. 269 din 2004, la articolul 4, precizează că ajutorul financiar constă în „echivalentul în lei al sumei de 200 de euro pentru un calculator, calculat conform cursului de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii anterioare, fără a depăși costul total al calculatorului achiziționat.”

Iată aici lista revizuită.

Reamintim că, în 2023, peste 2.170 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și achiziționeze calculatoare. Programul a continuat şi în 2024, însă lista iniţială publicată în luna iunie conţinea 1.912 beneficiari, potrivit Edupedu.ro.

euro lei bani curs valutar
SURSA FOTO: Dreamstime

Calendarul publicat în Monitorul Oficial

Iată un calendar complet pentru procedura de acordare a ajutoarelor financiare:

  • Stabilirea și numirea comisiilor județene și a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ: până la 10 mai
  • Depunerea cererilor și a dosarelor cu actele doveditoare: până la 20 mai
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 7 iunie
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 10–11 iunie
  • Publicarea listei nominale a beneficiarilor pe portalul Ministerului Educației, aprobată prin ordin de ministru: 20 iunie
  • Afișarea listei beneficiarilor în fiecare unitate de învățământ: 25 iunie
  • Depunerea contestațiilor: 1–4 iulie
  • Rezolvarea contestațiilor: 5–12 iulie
  • Publicarea rezultatelor contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 12 iulie
  • Publicarea listei finale a beneficiarilor pe portalul Ministerului Educației, aprobată prin ordin de ministru: 26 iulie
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea acestora către inspectoratele școlare/universități: 9–23 august
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 26 august–6 septembrie
  • Achiziționarea calculatoarelor: 2 septembrie–16 octombrie
  • Depunerea copiilor de pe facturi și procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 20 august–24 octombrie
  • Depunerea bonurilor valorice, copiilor de pe facturi și procesele-verbale de predare-primire pentru decontare de către operatorii economici la comisia județeană sau comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 21 august–25 octombrie
  • Decontarea către operatorii economici: 26 august–25 noiembrie