Sprijin financiar pentru românii cu venituri mici şi care locuiesc la bloc. Ajutor de la stat va intra pe cardurile de energie primite prin intermediul Poştei Române. Iată la ce vor putea fi folosiţi banii. Totul a început deja din 15 aprilie.
O categorie de români primește bani, de luni, 15 aprilie. Ajutorul financiar este de 750 de lei
Bani pentru repartitoare. În 2024, persoanele cu venituri mici vor primi un ajutor de cel mult 750 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru montarea de repartitoare.
În acest an, guvernul oferă un ajutor financiar unei categorii specifice de persoane pentru a le permite să își instaleze repartitoare de căldură în apartamente. Acești bani pot fi utilizați pentru achiziționarea și instalarea repartitoarelor de căldură în locuințele lor.
Conform proiectului de Ordonanță de Urgență de la Ministerul Investițiilor, termenul pentru compensarea costului de achiziție și instalare a repartitoarelor de căldură va fi amânat până pe 31 august 2024.
Începând cu 15 aprilie, persoanele vulnerabile vor putea beneficia de acest sprijin financiar pentru a compensa costurile asociate achiziției și instalării de repartitoare de căldură. Mai exact, banii alocati pentru repartitoare vor fi transferați pe un card similar cu cardul de energie.
Familiile cu venituri mici pot accesa ajutorul
Ajutorul se acordă familiilor cu venituri medii individuale sub 2.000 de lei, sub forma unui card de energie, distribuit de Poșta Română. Acesta permite respectivului proprietar să beneficieze de sprijin pentru costurile cu energia și să compenseze achiziția și montarea sistemelor de repartizare a costurilor cu energia termică.
Plățile pot fi efectuate online, prin intermediul serviciului de mandat poștal sau la orice agent poștal. În primul rând, pentru plata online, utilizatorii trebuie să acceseze platforma Poștei Române.
Plata se poate face prin mandat poștal
Aici, ei vor trebui să introducă codul cardului de energie, CNP-ul beneficiarului și să încarce documentele necesare: cartea de identitate, cardul de energie și factura emisă de firma responsabilă cu instalarea repartitoarelor sau certificatul de validare a datoriei din partea asociației de proprietari sau locatari, în cazul în care achiziția și montajul au fost efectuate prin intermediul acesteia.
În al doilea rând, plata poate fi efectuată prin intermediul unui mandat poștal, la orice unitate poștală sau prin intermediul poștașului care livrează la domiciliul tău. Aici, trebuie să completezi detaliile plății către contul furnizorului de energie sau către asociația de proprietari/locatari și să primești o dovadă a plății, pe care va fi trecută suma rămasă după efectuarea acesteia.