Radu Coca este unul dintre primii romåni care, imediat după Revoluţie, şi-au început o afacere. A văzut că lucrurile se schimbă şi a realizat că poate reuşi numai dacă face ceva pe cont propriu. Aşa că, fără să stea prea mult pe gånduri, a intrat în tumultoasa lume a businessului.
„Am început cu confecţii. Aveam nişte ateliere pe la Olteniţa şi produceam echipamente de protecţie, salopete, pufoaice, mănuşi şi halate. După ce am adunat capital, am început comerţul cu metalice, iar, în final, m-am apucat de construcţii“, a spus reporterilor Capital TV, Radu Coca. Deşi businessurile din producţie şi comerţ s-au dovedit extrem de profitabile, Radu Coca este cunoscut mai ales pentru afacerile din domeniul imobiliar. Aici, încă pe vremea cånd piaţa dădea puţine semnale de creştere, s-a apucat de construcţii. „Am construit în 1999, cu greu, un imobil şi l-am våndut cu un milion şi jumătate de dolari. Cu aceşti bani, am participat la cåteva licitaţii ale FPS şi am luat mai multe firme, pe care ulterior le-am dezvoltat“, îşi aminteşte omul de afaceri. Coca a achiziţionat şi un bloc de nefamilişti, pe care s-a gåndit să-l transforme în hotel. Totuşi, şi-a dat seama că zona era mult mai potrivită pentru un alt business. „Am cumpărat blocul, l-am modernizat, şi, fiind în Regie, l-am transformat în cămin studenţesc“, explică Radu Coca. Deşi a investit şi a cåştigat bine din imobiliare, criza economică îl obligă să-şi regåndească strategiile. Strategiile, dar nu şi filozofia de business. „ Noi, în 18 ani, nu am împrumutat de la bancă niciun leu“, susţine omul de afaceri. Cu alte cuvinte, a investit doar profitul, iar criza nu are cum să-l sperie. Totuşi, este puţin îngrijorat deoarece oportunităţile de investiţii sunt din ce în ce mai puţine: „Bani avem, dorim să investim, problema e că nu ne putem hotărî în ce!“, incheie Radu Coca.
Subiectele emisiunii
Fabrica de bani
Cu un deceniu în urmă, crescătorii romåni de struţi erau priviţi cu neîncredere şi chiar cu un pic de compasiune. Acum, lucrurile s-au schimbat. Numărul din ce în ce mai mare de ferme şi profiturile crescătorilor sunt dovada că struţii au devenit şi la noi un business cåt se poate de serios. Iar Veaceslav Surachi este exemplul perfect. Acum şapte ani, a înfiinţat o mică fermă: 15 struţi aduşi din Africa de Sud şi un incubator de 50 de ouă. Toate acestea l-au costat aproape 30.000 de dolari, bani pe care i-a primit de la Banca Mondială. Astăzi, Surachi a ajuns la peste 1.000 de struţi, iar numărul de angajaţi a crescut de la patru la 40, ferma lui devenind una dintre cele mai mari din sud-estul Europei. Cum a reuşit, dar şi informaţii inedite despre creşterea struţilor, aflaţi la „Fabrica de bani“.
Clasamente şi opinii
„Cel mai bun angajat este un bărbat de 35 de ani, care are 40 de ani de experienţă în domeniu.“ Asta a spus Bill Gates, şi, cu siguranţă, nimeni nu are vreo dovadă ca să îl contrazică. Totuşi, nu vine decåt să confirme un lucru – aşa cum nu există un loc de muncă perfect, nu există nici angajatul ideal. Şi, cu toate că acestea sunt cunoscute, companiile se zbat să-l caute. Iar, cu muncă şi inteligenţă, reuşesc cel mult să găsească, şi asta dacă au noroc, angajatul potrivit. Odată identificat, acesta devine de nepreţuit şi managementul trebuie să-l motiveze şi să-l fidelizeze. Cum? La această întrebare răspunde Top 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi. Vedeţi duminică ce firme ocupă primele poziţii în clasament şi care este politica lor de personal.
