Vestea momentului pentru pensionari! Casele de Pensii din întreaga țară au anunțat că joi, pe data de 12 octombrie, conturile celor care primesc pensia pe card vor fi alimentate.
Amintim că în luna aceasta, pe lângă pensie, pensionarii cu pensia sub 3.000 de lei vor primi a doua tranșă a ajutorului stabilit de Guvernul României. Banii vor intra pe card odată cu pensia. Sumele apar pe talonul de pensie aferent lunii octombrie 2023.
Pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei vor beneficia de un ajutor cuprins între 300 și 500 de lei.
Casele de Pensii din întreaga țară au făcut anunțul privind pensiile ce vin în octombrie
Joi, Casa Județeană de Pensii Sibiu a informat pensionarii care își încasează drepturile de pensie prin cont bancar, că miercuri 11.10.2023, a virat drepturile bănești (pensii și/sau alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special), către instituțiile bancare, prin intermediul Trezoreriei Sibiu.
„În aceste condiții, în cursul zilei de ‼️ JOI, 12 OCTOMBRIE ‼️, vor fi alimentate, de către bănci, conturile individuale ale beneficiarilor,
Să auzim numai de bine, Dorel Aldea”, se arată în comunicat.
Și Casa Județeană de Pensii Bihor a informat pensionarii care își încasează drepturile de pensie prin cont bancar, că miercuri 11 octombrie 2023, a virat drepturile bănești (pensii și/sau alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special), către instituțiile bancare, prin intermediul Trezoreriei Bihor.
„În aceste condiții, în cursul zilei de 𝐉𝐎𝐈, 𝟏𝟐 𝐎𝐂𝐓𝐎𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟑 , vor fi alimentate, de către bănci, conturile individuale ale beneficiarilor”, a transmis instituția într-un comunicat.
Procedura de transmitere în contul on-line deschis în Portalul CNPP sau pe e-mail, a documentului de informare (cuponul de pensie) cu privire la sumele plătite prin intermediul caselor teritoriale de pensii în cont curent sau în cont de card, mai precizează sursa citată.
La rândul său, Casa de Pensii Bistrița Năsăud a anunțat că „miercuri 11 OCTOMBRIE 2023, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel ❗️ JOI 12 OCTOMBRIE❗, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci.
Salariații Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud vă asigură de tot respectul lor!”
De asemenea, Casa Județeană de Pensii Gorj a anunțat beneficiarii care își încasează drepturile prin cont bancar că astăzi, 11 octombrie 2023, au fost efectuate transferurile prin intermediul Trezoreriei Gorj, iar în cursul zilei de joi, 12.10.2023, vor fi alimentate de către instituțiile bancare conturile individuale ale beneficiarilor.
Cum vor fi acordate ajutoarele în octombrie 2023
Ministerul Muncii a explicat cum se vor acorda ajutoarele în octombrie 2023:
- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022.
În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menționat și cuantumul ajutorului.