Banii au început să fie virați în conturile tinerilor fermieri. Peste 700 de tineri fermieri români primesc acum noi fonduri destinate să sprijine începuturile lor în ferme.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că a efectuat prima tranșă de plăți din cadrul programului PS 2023-2027 pentru investiții.
Banii au fost transferați în conturile tinerilor fermieri
Conform unui anunț publicat pe pagina oficială de Facebook a AFIR, suma totală alocată este de peste 41,3 milioane de euro. Ea a fost transferată în conturile tinerilor fermieri începând de vineri, 30 august.
Acest sprijin financiar este nerambursabil în totalitate, având o valoare de 70.000 euro pentru fiecare proiect al fermierilor. Fondurile au fost acordate tinerilor fermieri care au îndeplinit condițiile de eligibilitate. Este vorba de cei care au fost selectați pentru finanțare conform criteriilor stabilite în Ghidul solicitantului.
”Vești extraordinare pentru tinerii fermieri din România! Astăzi, AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că primii bani din PS 2023-2027 pentru investiții au ajuns în conturile a 788 de tineri fermieri. Suma totală se ridică la peste 41, 3 milioane euro și este aferentă plăților prin DR 30 – Instalarea tinerilor fermieri”, se arată pe pagina oficială de Facebook a AFIR.
Șeful AFIR a arătat că sprijinul acordat tinerilor fermieri este crucial
Într-un anunț anterior, George Chiriță, directorul general al AFIR, a subliniat importanța rapidității cu care au fost transferați banii în conturile tinerilor fermieri.
El a arătat că sprijinul acordat fermierilor este crucial pentru viitorul agriculturii românești. Chiriță s-a declarat încântat să vadă că aceste fonduri ajung la cei care au nevoie de ele.
„Vreau să mulțumesc colegilor din AFIR care au făcut posibile aceste plăți în timp așa de scurt”, a spus George Chiriță, directorul general al AFIR.
Fondurile sunt acordate pe baza unui Plan de afaceri
Fondurile pentru tinerii agricultori sunt acordate pe baza unui Plan de afaceri. Ei sunt dați sub formă de sumă forfetară, în două tranșe:
- 75% la semnarea contractului de finanțare
- restul de 25% după implementarea corectă a Planului de afaceri.
Perioada maximă pentru finalizarea acestuia este de trei ani, respectiv cinci ani pentru sectorul pomicol și struguri de masă, de la semnarea contractului de finanțare.