Premierul Ludovic Orban prezintă astăzi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, un plan de relansare a economiei. Programul se numește ”Reclădim România. Planul naţional de investiţii şi de relansare economică”.
Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică va fi prezentat într-un eveniment la care vor fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi membrii Cabinetului.
”După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca, în maxim o lună de zile, să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program”, a declarat anterior Ludovic Orban.
Planul cuprinde majorarea de la 15 la 20 de miliarde de lei a plafonului de garantare pentru programul IMM Invest, crearea unui fond de investiţii deţinut „în primă fază” de statul român, dar şi în susţinerea investiţiilor greenfield. În plus, sunt vizate și rambursările de TVA, plata concediilor medicale, oprirea măsurilor de poprire.
În privința măsurilor de factură socială sunt avute în vedere inclusiv vouchere pentru masă caldă.
Guvernul prezintă miercuri Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, într-un eveniment la care vor fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi membrii Cabinetului. În privința măsurilor de factură socială sunt avute în vedere inclusiv vouchere pentru masă caldă.
Astfel, Guvernul are în vizor acordarea de pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile. În planul pregătit de Ludovic Orban, se are în vedere sprijin pentru persoanele aflate în situații de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare și pachete de igienă corporală; Beneficiari: 1,18 mil. persoane; Buget alocat: 225 mil. euro.
Nici persoanele vârsnice nu sunt uitate. Pentru acestea sunt acordate vouchere pentru masă caldă. Beneficiile sunt oferite persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 persoane. Buget alocat: 100 mil. euro
O altă categorie vizată este cea a elevilor, aceștia urmând să primească și ei vouchere. Este vorba despre elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflați în risc de sărăcie severă, pentru achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 mil. euro.