Copiii care sunt nevoiți să facă naveta pentru a merge la școală vor avea costul transportului decontat de către stat, a declarat vineri premierul Ludovic Orban.
Astfel, pachetul de legi pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament include și abrogarea Ordonanței 51 care, conform Premierului Ludovic Orban, nu permite decontarea navetei școlare.
”Vom abroga Ordonanța 51 astfel încât să permitem decontarea navetei școlare. Trebuie să știți că la ora actuală există localități în care copiii, din cauza faptului că nu își permit să plătească costul integral al biletului de transport, nu se duc la școală”, a spus el.
Scopuri perverse
Această Ordonanță ar fi fost adoptată de PSD la presiunea baronilor locali ai partidului, având scopuri perverse, a arătat șeful Executivului:
”Ordonanța 51, care a urmărit două scopuri perverse, și anume, la presiunea baronilor județeni ai PSD-ului să nu mai fie nevoiți să plătească costurile aferente pentru naveta copiilor și de asemenea, un alt obiectiv pervers, care prelungește licențele de tansport intrajudețean cu încă patru ani de zile ignorând obligația de a licita traseele în transportul intrajudețean”, a mai precizat Orban.
”Aceste aspecte vor face parte din proiectul de lege pentru care ne vom angaja răspunderea și care de asemenea necesită adoptarea cât mai rapidă pentru a înceta această stare gravă care duce la imposibilitatea unor copii de a se duce la școală”, a adăugat Ludovic Orban, înaintea ședinței de Guvern de vineri.