Conform analizei realizate de compania de consultanță REI Group, aceste fonduri vor fi disponibile prin intermediul a 15 linii de finanțare, cu alocări care variază între 50.000 de euro și peste 57 de milioane de euro pentru fiecare proiect.
Aceste fonduri vor fi disponibile prin intermediul a 15 linii de finanțare
Printre programele esențiale care vor beneficia de aceste fonduri se numără „Start-Up Nation”, care va primi 445 de milioane de euro, și „Fondul pentru Modernizare”, destinat investițiilor în energie regenerabilă.
„Începutul anului 2025 vine cu alocări de peste două miliarde euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru investiţii în start-up-uri, precum şi în domeniile de tehnologie, inovaţie şi AI, energie verde, agricultură, turism şi nu numai”, arată analiza REI Grup.
Din acest fond, 150 de milioane de euro vor fi direcționați către proiectele din agricultură, vizând producerea de energie verde. Alte 300 de milioane de euro vor fi dedicate energiei regenerabile în activități non-agricole, iar 150 de milioane de euro vor susține dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice, cum ar fi bateriile.
De asemenea, eficiența energetică în industrii precum oțelul, cimentul, petrolul și gazele naturale va beneficia de o alocare de 150 de milioane de euro. Alte linii de finanțare, precum programele regionale pentru perioada 2021–2027, vor dispune de 310 milioane de euro, iar Planul Național Strategic 2023–2027 va aduce o finanțare de 340 de milioane de euro.

Tinerii antreprenori vor putea accesa finanțări de 50.000 de euro
Tinerii antreprenori vor putea accesa finanțări de 50.000 de euro pentru start-up-uri prin aceste programe. În același timp, programul „Horizon Europe” beneficiază de 300 de milioane de euro, fonduri care vor fi utilizate pentru proiecte de inovație și tehnologie.
Roxana Mircea, managing partner al REI Group, a explicat că interesul pentru aceste linii de finanțare este foarte ridicat, mai ales în contextul amânării unora dintre ele din anul precedent. Ea a subliniat importanța pregătirii documentației necesare, deoarece anumite linii de finanțare au perioade de depunere scurte, unele finalizându-se în mai puțin de o lună.
„Autorităţile pregătesc lansarea a peste 15 linii de finanţare distincte, cu alocări cuprinse între 50.000 euro şi 57 milioane de euro pentru fiecare proiect în parte. Interesul pentru aceste programe de finanţare rămâne foarte ridicat, întrucât multe dintre acestea au fost amânate de pe finalul anului trecut pentru acest început de an.
Sunt şi programe de finanţare a căror perioadă de depunere se încheie în mai puţin de o lună, iar pentru acestea sunt necesare o serie de pregătiri importante, de aceea se lucrează încă din primele zile ale anului pentru definitivarea acestora şi a-i asigura pe clienţii noştri de tot sprijinul necesar în depunerea cu succes a lor”, a spus Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Autoritățile își propun ca prin aceste programe să stimuleze dezvoltarea economică și să îmbunătățească nivelul de trai în majoritatea regiunilor țării. Aceste investiții sunt concepute pentru a sprijini atât sectoarele tradiționale, cât și pe cele noi.