Acești bani pentru fermieri provin din intervenția DR 30 – „Sprijin instalare tineri fermieri”, parte a Planului Strategic PAC 2023–2027, și sunt acordați sub formă de sprijin nerambursabil în valoare de până la 70.000 euro per proiect. În total, 758 de proiecte din cele peste 1.000 depuse în județ au fost selectate pentru finanțare, cumulând o valoare totală de 53,06 milioane euro.
Sumele primite de fermieri se transformă în investiții concrete
Sumele deja se transformă în investiții concrete, reflectate în achiziții de utilaje agricole moderne, instalarea de sisteme de irigații, construirea de solarii, dezvoltarea de unități de procesare și înființarea de ferme moderne, conform publicației Bihon.
Prin această intervenție, se urmărește instalarea tinerilor ca manageri de exploatații agricole, contribuind astfel la reînnoirea generațională în agricultură și promovarea unui model de agricultură sustenabilă, inovatoare și prietenoasă cu mediul.
Programul de sprijin este structurat în două tranșe
Beneficiarii sunt tineri sub 41 de ani care dovedesc că au pregătirea profesională necesară pentru a conduce în mod eficient o fermă. Programul de sprijin este structurat în două tranșe:
- 75% din sumă este acordată la semnarea contractului, respectiv 52.750 euro;
- 25% se oferă în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri în termen de maximum trei ani.
Această formulă stimulează nu doar debutul unei afaceri agricole, ci și menținerea acesteia pe termen lung într-un mod sustenabil și responsabil.

Bihorul ocupă prima poziție la nivel național în ceea ce privește numărul de beneficiari în cadrul acestei măsuri
Bihorul ocupă prima poziție la nivel național în ceea ce privește numărul de beneficiari în cadrul acestei măsuri. Comparativ, județele următoare în clasament sunt Dâmbovița, cu 426 de beneficiari, Bistrița-Năsăud cu 400, Cluj cu 380 și Timiș cu 300.
Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor a oferit mai multe informații.
„Agricultura a devenit din nou o ocupație profitabilă, iar tot mai mulți tineri aleg să se întoarcă la rădăcini. Bihorul se remarcă printr-un apetit crescut pentru fondurile europene, ceea ce ne dă speranță că mediul rural va deveni un motor economic tot mai important”, a declarat Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
Această poziționare reflectă nu doar potențialul agricol al județului, ci și un interes real al tinerilor de a transforma agricultura într-un domeniu profitabil și modern.