Bani de la stat pentru tinerii cu idei de afaceri

Ministerul Economiei,  prin Agenţia de Implementare a Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, lansează un program prin care sunt finanţate ideile de afaceri ale persoanelor fizice. Astfel, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani pot primi bani pentru planurile de afaceri prin programul „Start”. Programul presupune, într-o primă etapă, cursuri de dezvoltare antreprenorială (de cel puţin două săptămâni).  „Cursurile cuprind tot

Ministerul Economiei,  prin Agenţia de Implementare a Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, lansează un program prin care sunt finanţate ideile de afaceri ale persoanelor fizice. Astfel, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani pot primi bani pentru planurile de afaceri prin programul „Start”.

Programul presupune, într-o primă etapă, cursuri de dezvoltare antreprenorială (de cel puţin două săptămâni).  „Cursurile cuprind tot ce înseamnă ABC-ul în business…vor fi ore de comunicare, marketing, de întocmire a planului de business unde vor fi experţi din bănci”, a explicat Marius Biţă, consilier al Ministrului Economiei pe probleme de IMM-uri.

Programul va fi lansat la jumătatea lunii mai şi va avea un buget de 5 milioane de lei. „Fiecare solicitant care va fi declarat eligibil, va primi 50% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de 60.000 de lei”,  a spus Marius Biţă. El a precizat că solicitantul trebuie să contribuie cu 12,5% din totalul investiţiei şi, pentru restul banilor, să acceseze un credit de la bancă.