Guvernul se pregăteşte să aprobe proiectul de lege prin care va acorda Casei Regale a României statutul de persoană juridică de utilitate publică. Documentul a fost pus în dezbatere publică pe 23 iunie, iar după ce va primi avizul Executivului va fi trimis în Parlament. În prezent, Casa Regală nu are niciun fel de personalitate juridică, informează Digi 24.
Proiectul de lege prin care se va acorda Casei Regale a României statutul de persoană juridică de utilitate publică este pe cale să fie aporbat de Guvern.
Documentul a fost pus în dezbatere publică pe 23 iunie, iar după ce va primi avizul Executivului va fi trimis în Parlament, informează Digi 24.
Potrivit proiectului de lege, Casa Regală îşi va desfăşura activitatea în Palatul Elisabeta, care va putea fi folosit în următorii 99 de ani fără niciun cost. În prezent, acesta este reşedinţa oficială a Regelui Mihai, dar numai pe durata vieţii sale.
Documentul aflat în dezbatere publică mai arată că finanţarea cheltuielilor de funcţionare ale Casei Regale, care în prezent se ridică la aproximativ 5.000 de euro pe lună, vor fi asigurate de la bugetul de stat. În plus, şeful Casei Regale devine demnitar public şi va primi o indemnizaţie lunară, la nivelul unui fost şef de stat.
Dacian Cioloş, premierul României: „Noi lucrăm deja cu Casa Regală de mai multe săptămâni în urma unor idei si propuneri care au venit din partea dânșilor.
Liviu Dragnea – preşedintele PSD: „Casa Regală este un simbol al României de care trebuie să avem grijă. Trebuie creat un cadru legal pentru că este păcat şi este incorect că acum nu există un cadru legal care să reglementeze funcţionarea acestei instituţii.”
Iar cu un statut recunoscut prin lege, membrii Casei îşi vor putea desfăşura activitatea atât în ţară, cât şi peste hotare. Astfel, ei vor promova tradiţiile naţionale, vor participa la acţiuni caritabile şi educaţionale şi pot recunoaşte calitatea produselor sau serviciilor companiilor româneşti. În plus, Casa Regală va promova valorile, potenţialul turistic şi investiţional al României în străinătate.
Beneficiile Casei Regale a României
– Palatul Elisabeta, dat în folosinţă gratuită 99 de ani
– Casa Regală va fi finanţată de la buget
– Şeful Casei Regale va fi demnitar public
– Şeful Casei Regale va primi indemnizaţie lunară