Operatorii din sectorul de distribuţie al energiei vor avea la dispoziţie fonduri europene pentru implementarea reţelelor şi a contoarelor inteligente în perioada 2014-2020, a declarat, luni, Viorel Beltechi, director general al Organismului Intermediar pentru Energie, din cadrul Ministerului Economiei, prezent la o conferinţă pe teme de profil.
“Am reuşit să concepem opt proiecte pilot, pentru fiecare regiune de distribuţie a energiei din ţară, pentru implementarea contoarelor şi reţelelor inteligente”, a precizat Beltechi.
La rândul său, Călin Vilt, consilier în cadrul Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, a precizat că problema finanţării contoarelor inteligente este una care datează de mai mulţi ani.
“De când a apărut ideea de smart grid ne-am confruntat cu probleme de finanţare, în condiţiile în care bugetul de stat nu ar putea susţine astfel de investiţii”, a menţionat Vilt, prezent la acelaşi eveniment.
Contoarele şi reţelele inteligente permit monitorizarea computerizată, în timp real, a consumului şi a problemelor care apar în sistem.De asemenea, oficialul Ministerului Economiei a mai spus că, în perioada 2014-2020, fondurile europene pentru energie vor fi incluse în Programul Operaţional Infrastructura Mare.
Pot accesa fonduri europene producătorii de energie regenerabilă, dar şi operatorii de transport al energiei şi gazelor, respectiv Transelectrica şi Transgaz. “Se vor putea aloca bani inclusiv pentru sistemele de distribuţie, adică transformatoare şi linii de tensiune”, a adăugat Beltechi.
El a menţionat că vor fi eligibile pentru a obţine fonduri europene în perioada 2014-2020 pentru regenerabile doar proiectele de producere a energiei din biomasă, microhidrocentrale şi energie geotermală. Beltechi a susţinut această idee şi în urmă cu o lună.
Proiectele de producere a energiei din surse eoliene şi solare nu vor mai primi finanţare europeană în exerciţiul bugetar 2014 – 2020, întrucât România şi-a atins ţinta privind aceste resurse, a declarat Beltechi, la mijlocul lunii mai.
“În perioada 2014 – 2020, nu vor mai fi finanţate proiectele bazate pe soare şi vânt, întrucât România şi-a atins ţinta pentru aceste resurse. Ne propunem să continuăm promovarea doar a acelor resurse care duc la echilibrarea şi la îmbunătăţirea sistemului energetic naţional, iar acestea sunt biomasa, biogazul şi microhidrocentralele”, a precizat Beltechi.
Potrivit acestuia, proiectele eoliene şi cele solare sunt concentrate în anumite părţi ale ţării, ceea ce creează mari dezechilibre în sistem, în timp ce proiectele pe biomasă şi hidro sunt amplasate în toate regiunile şi pot produce energie în bandă, adică încontinuu la aceeaşi putere.
Sursa: Agerpres