Ministerul Justiţiei a obţinut finanţare europeană în vederea modernizării portalului instanţelor de judecată din România prin programul e-justiţie gestionat de Comisia Europeană.
Iniţiativa e-justiţie are ca obiectiv crearea de instrumente electronice şi creşterea gradului de utilizare a acestora la nivelul sistemelor judiciare ale Statelor Membre.
Astfel, portalul instanţelor de judecată va fi dezvoltat, printre altele, cu un motor de căutare generală care va permite oricărei persoane interesate identificarea cu uşurinţă a informaţiilor relevante privind cauzele aflate pe rolul instanţelor din România.
Din fondurile alocate de Comisia Europeană în anul 2010 pentru finanţarea proiectelor din sfera e-justiţie au fost selectate spre finanţare numai opt propuneri venite din partea Statelor Membre, printre acestea numărându-se şi proiectul depus de Ministerul Justiţiei din România.
Proiectul, care urmează a fi implementat într-o perioadă de 2 ani, are un buget total de 632.300 Euro, finanţarea Comisiei Europene fiind de aproximativ 80% din valoarea acestuia.