România este singurul stat care a alocat din fondurile structurale resurse dedicate zonelor riverane Dunării, iar prin Programul Operaţional Regional (POR) au existat mai multe axe care fac referire atât la partea de dezvoltare de infrastructură, cât şi la zona de cultură şi la ofertă turistică, a declarat Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, într-un interviu acordat AGERPRES.
În viziunea oficialului, alte state care beneficiază de fonduri structurale nu au luat această decizie, în acest context România având în plan să invite statele partenere să facă acelaşi lucru "pentru că, în definitiv, aceste fonduri de coeziune, aceste fonduri structurale, pot avea şi acest obiectiv pentru a sprijini cooperarea regional".
Pe de altă parte, ministrul a vorbit şi despre faptul că Bucureştiul ar putea deveni port la Dunăre cu ajutorul fondurilor europene şi astfel ar avea foarte multe de câştigat din punct de vedere turistic şi comercial. Acesta a arătat că autorităţile române pot convinge Comisia Europeană să finanţeze acest proiect din bani europeni. Totodată, acest lucru ar însemna fructificarea unui potenţial turistic enorm, întrucât, în prezent, foarte mulţi turişti care fac croaziere pe Dunăre trebuie să se oprească la Giurgiu pentru a vizita Capitala.
România va prelua, de la 1 noiembrie, preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), pentru o perioadă de un an, poziţie din care va propune alocarea de resurse financiare suplimentare pentru dezvoltarea potenţialului pe care îl are această regiune, a continuat Negrescu. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a mai spus că România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE la 1 ianuarie 2019 şi a precizat nu are emoţii, întrucât ţara noastră dispune de resurse pentru a conta din ce în ce mai mult la nivel european.
Referitor la apariţia sa pe unele liste privind posibilii miniştri care vor fi remaniaţi, Negrescu a arătat că nu deţine această informaţie, dar că, în opinia sa, fiecare persoană care ocupă vremelnic o funcţie trebuie să-şi facă treaba cât mai bine.