test, seful Flanco si-a dat seama ca nu e prieten cu caii-putere si a abandonat planul de achizitie. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in privinta modului in care conduce Flanco. Fostul actionar al Flamingo si-a aratat capacitatile manageriale in modul in care a restructurat o companie aflata in deruta in momentul in care a devenit director general. Cornel Marian, reprezentantul Oresa Ventures, fondul de investitii care are cele mai multe actiuni la Flanco (47% inainte de aceasta tranzactie), este cel care se bate cu pumnul in piept multumit ca a facut o alegere corecta atunci cand l-a angajat pe Ghenea. „Noi credem ca in acest moment suntem lideri de piata, dar nu dorim sa intram in polemici privind prognozele pentru anul acesta”, spune Ghenea. El se refera in mod indirect la anuntul facut de Dan Ostahie, presedintele Altex, principalul competitor al Flanco. Ostahie a anuntat de curand ca, pe primele opt luni, reteaua de magazine pe care o conduce a avut o cifra de afaceri de 80 milioane de euro, cu o crestere de 30%.Marius Ghenea estimeaza insa o scadere a pietei de circa 15%, situatie in care anuntul Altex pare putin nejustificat. „Sunt unii care vorbesc despre cresteri ale vanzarilor, dar astazi toata lumea din industrie vorbeste despre scaderi”, sustine directorul general al Flanco. „Urmarim Flanco de un an de zile si, fara nici un fel de discutie, pot sa va spun ca este vorba de compania cu cel mai performant management din Romania”, explica Brian Wardrop, partener la DBG Eastern Europe, motivul pentru care a ales sa investeasca in aceasta companie. DBG reprezinta interesele a doua fonduri de investitii cu plasamente de circa 100 de milioane de euro si are in Deutsche Bank cel mai important dintre actionari.”Este prima noastra investitie in Romania, asa ca am fost extrem de selectivi in privinta destinatiei pe care am ales-o pentru plasamente”, spune acesta. Wardrop nu si-a propus un orizont de timp pentru gasirea unui cumparator al actiunilor, dar se asteapta ca Flanco sa indeplineasca toate criteriile de performanta fixate in urma tranzactiei incheiate saptamana trecuta.Tranzactia de saptamana trecuta s-a facut din mai multe motive. In primul rand, Flanco, din pozitia de lider al comertului cu electrocasnice, avea nevoie de o noua infuzie de capital de lucru pentru a-si sustine cresterea din ultimii trei ani. „Pana acum, Oresa a investit mai multe milioane de euro in dezvoltarea companiei si in aducerea unui management performant”, spune Cornel Marian. Pentru a-si dubla cifra de afaceri in urmatorii trei ani, Flanco va fi sprijinita financiar si de DBG, mai ales ca aceasta tranzactie s-a lasat si cu o majorare de capital. In plus, fondul german va contribui in mod semnificativ la obtinerea unor imprumuturi extrem de avantajoase. Flanco a avut, in 2003, o cifra de afaceri de 117 milioane euro, prognozandu-se atingerea pragului de 200 de milioane de euro pana in 2006. In al doilea rand, Danube Fund ajunsese la maturitate, asa ca si-a manifestat intentia de a iesi din afacere. O parte din pachetul de 33% din actiuni a fost preluat de catre Oresa, iar restul de DBG. Reprezentantii celor doua fonduri nu au dorit insa sa dezvaluie procentajul pe care il detin in urma unei tranzactii in valoare de 13 milioane de euro.”Avem aceleasi ambitii in privinta Flanco, dar ne uitam care vor fi oportunitatile pentru urmatorii ani. Pentru asta, managementul si actionarii vor discuta viitorul in functie de evolutia pietei”, spune Erik Hallgren, directorul general al Oresa Ventures.Actualii manageri de la Flanco vad in roz viitorul companiei care, spera ei, isi va pastra pozitia de lider pe piata electronicelor si electrocasnicelor.
Ce se intampla cu piata
· In 2003, piata autohtona de comert cu produse electronice si electrocasnice a fost de circa 600 milioane de euro, jumatate din cifra de afaceri fiind realizata de catre primii trei competitori: Flanco, Altex si Domo.
· Reglementarile contradictorii din domeniul creditelor de consum si dobanzile exagerat de ridicate in comparatie cu inflatia prognozata sunt motivele principale pentru regresul pietei din 2004. In plus, numarul rau-platnicilor s-a triplat in ultimul an.
· Creditele de consum au fost acordate pe o perioada de trei ani. Piata a explodat prea mult anul trecut si a inclus si cresterile din acest an si de anul viitor.
Care este strategia lui Ghenea
· Managerul Flanco se asteapta ca, din 2005, piata sa revina la normal, iar ritmul de crestere a cifrei de afaceri sa fie cel prognozat, adica dublarea pana in 2006.
· „Avem o retea bine pusa la punct intre cele 82 de magazine. Nici unul dintre ceilalti competitori nu detine sistemul nostru de control al vanzarilor, stocurilor si perioadei de livrare”.
· „Magazinele noastre beneficiaza, in general, de cele mai bune locatii, asa ca strategia noastra s-a dovedit extrem de competitiva din acest punct de vedere”.