Vin bani în plus la pensie

Potrivit unei ordonanță din 2022, statul va avea grijă să îi ajute cu bani pe pensionarii care au venituri mai mici de 3000 de lei, în două tranșe. După ce prima rată a fost achitată în ianuarie, pensionarii români vor mai primi un ajutor financiar în luna octombrie.

În OUG nr. 168/2022 se prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat. Și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei vor avea parte de acești bani.

Suma care va fi primită va fi însă diferită și va fi acordată în funcție de cât de mici sunt aceste venituri. Schema propusă este următoarea:

a) în cuantum total de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

b) în cuantum total de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

c) în cuantum total de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Cea de-a doua tranșă vine în octombrie

Acești bani nu se acordă toți odată, ci în două tranșe. în lunile ianuarie și octombrie, astfel:

– în cuantum de 500 de lei în octombrie, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

– în cuantum de 400 de lei în octombrie, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

– în cuantum de 300 de lei în octombrie, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv, potrivit avocatnet.ro.

Acest venit nu va putea fi executat silit prin poprire. Noua ordonanță stipulează că nivelul „veniturilor” este luat în considerare. Ceea ce înseamnă că se vor evalua și alte surse de venit în afara celor din pensii pentru determinarea eligibilității și a nivelului ajutorului acordat.

Acest lucru include posibile venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari. Cu toate acestea, ordonanța nu menționează explicit veniturile din activități independente, chirii, dividende sau drepturi de autor. Acest lucru sugerează că aceste tipuri de venituri ar putea să nu fie luate în calcul în procesul de evaluare pentru acordarea ajutorului financiar conform acestei ordonanțe,