Claudiu Năsui a spus că potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, pensia medie a românilor obișnuiți a crescut cu 3 lei în prima jumătate a acestui an, în timp ce pensia specială medie a crescut cu 326 de lei.
„Care este problema cu pensiile speciale? Două cifre simple de la Casa Națională de Pensii Publice explică rapid și ușor: 3 lei și 326 lei.
Cu 3 lei a crescut pensia medie a românilor obișnuiți în prima jumătate a anului 2023, în timp ce pensia specială medie de la Casa Națională de Pensii a crescut cu 326 lei.”, a scris acesta pe Facebook.
De ce nu se elimină pensiile speciale
Economistul a precizat, de asemenea, că premierul Marcel Ciolacu, din PSD, este inițiatorul unei legi pentru pensii speciale, la fel și colegii acestuia din PNL. Așadar, atât social-democrații, cât și liberalii, beneficiază de pe urma păstrării acestor privilegii și nu le vor elimina decât atunci când vor fi obligați de Uniunea Europeană.
„Dl. Ciolacu tot promite la TV că le desființează, dar în parlament PSD ne spune că până când UE nu îi forțează, nu taie pensiile speciale. Cel mai devreme după calendarul PSD, se pot desființa peste 20 de ani.
Știți de ce? Fiindcă dl. Ciolacu e inițiator al unei legi pentru pensii speciale. Și când se votau pensii speciale pentru primari, tot dl. Ciolacu ne spunea că nu vor fi „astronomice” așa că pot fi adoptate foarte bine.
Colegii domnului Ciolacu sunt inițiatorii altor pensii speciale. PSD și PNL au introdus acest sistem pe două viteze al privilegiilor și tot ei sunt cei care îl țin în viață cu orice preț.”, a mai scris acesta.
Inechitatea din sistemul românesc de pensii
Claudiu Năsui a punctat inechitatea existentă în sistemul de pensii din România.
„Românii muncesc peste 40 de ore pe săptămână și abia se descurcă cu facturile umflate de taxe și cu inflația pe care tot cheltuielile nesimțite ale statului o cauzează. Iar jumătate din salariul acestor români, care se pensionează la 65 de ani cu o pensie de nimic, este luat prin taxe enorm de mari pe muncă ca să plătească privilegiile celor care s-au pensionat la 45 de ani.
Privilegiul lor este povara românilor onești.”, a conchis economistul.