Bani în plus la pensii şi salarii! Informaţia momentului pentru toată România. S-a stabilit

salariu

SURSA FOTO: Dreamstime

Anul 2023 va veni cu majorarea salariului minim, a punctului de pensie și a salariului brut în sectorul bugetar, dar se vor face modificări și la nivelul Codului Fiscal. Iată ce trebuie să ştie toţi românii cu privire la modificările ce vor intra în vigoare chiar din prima zi a noului an.

Printre măsurile ce vor fi implementate mai notăm majorarea cotei TVA în sectorul HORECA și pentru băuturile nealcoolice care conțin adaos de zahăr. De asemenea, se va majora impozitul pe veniturile din dividende. Pe de altă parte, se va reduce plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi, iar cota de impozitare de 3% va fi eliminată.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că de la 1 ianuarie 2023 nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a prețului la carburant, însă este pregătit să o aplice din nou dacă “prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare” a cetățenilor.

Va crește salariul minim brut pe țară garantat

Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la începutul acestei luni, nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va creşte la 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023, cu 200 de lei deductibili.

Această modificare reprezintă o creștere de 17,6%, adică 450 de lei în valoare absolută. Valoarea netă a salariului este de 1.863 de lei, cu o majorare de 339 de lei, iar creșterea pe net va fi de 22%.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

„Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi”, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) la începutul lunii decembrie.

Tot de la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie de majorează de la 1.586 lei la 1.785 de lei, urmând ca din 2024 să crească cu rata medie anuală a inflației  la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

Prin bugetul pe anul viitor, indemnizaţia socială pentru pensionari este stabilită la 1.125 lei şi este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcţie de veniturile lunare realizate, astfel: în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.

Se va majora salariul brut în sectorul bugetar

De asemenea, se va majora salariul brut în sectorul bugetar cu 10%, nivelul indemnizațiilor lunare pentru funcțiile cu demnitate publică și funcțiile asimilate acestora menținându-se la valoarea din decembrie 2022.

La începutul acestei luni, Guvernul a adoptat o Ordonanţă care prevede mai multe măsuri fiscal bugetare.

„Pe partea de ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, după cum ştiţi, măsurile în domeniul drepturilor salariale pe care le luăm pentru anul 2023 sunt următoarele: majorarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de legea-cadru numărul 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022.

Menţinerea în plată în anul 2023 la nivelul aferent lunii decembrie 2022 a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa numărul 9 la legea-cadru numărul 153/2017, dar şi menţinerea, în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022″, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, pe data de 8 decembrie.

De asemenea, în anul 2023 va fi menţinut cuantumul indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022, iar compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar va fi făcută numai cu timp liber corespunzător.

Alte elemente amintite de şeful de la Finanţe din actele normative aprobate vizează menţinerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, care nu fac parte din solda anuală brută sau salariul brut la nivelul lunii decembrie 2022 şi neacordarea în anul 2023 a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea 165/2018 şi nici a premiilor, prevăzută de Legea-cadru numărul 153/2017.