Vești bune pentru acești pensionari. Pe lângă pensia pe care o încasează, aceștia vor primi în plus suma de 150 de lei. Mii de pensionari vor beneficia de acest ajutor chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, conform ultimei hotărâri luate.
Mii de pensionari din municipiul Bacău primesc un ajutor neașteptat în perioada sărbătorilor de iarnă. Anunțul a fost făcut de Daniela Pozânărea, directorul Direcției de Asistență Socială Bacău.
Potrivit acesteia, aproximativ 14.500 de pensionari din municipiul Bacău vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei din partea Primăriei Municipului Bacău, prin Direcția de Asistență Socială.
În ceea ce privește beneficiarii, potrivit acesteia, este vorba despre persoanele care încasează o pensie până în 1.386 de lei. Tichetele sociale ar urma să fie distribuite de luni, de Poșta Română.
„Distribuirea tichetelor sociale începe de luni, 20 decembrie, prin factorii poștali direct la domiciliu”, a precizat Daniela Pozânărea, directorul Direcției de Asistență Socială Bacău.
Cine beneficiază de noul ajutor de sărbători
Pe lângă municipiul Bacău și la Alba Iulia, pensionarii primesc un ajutor de sărbători. Primăria Alba Iulia vrea să acorde tichete sociale în valoare de 100 de lei, pensionarilor cu venituri reduse.
De menționat este faptul că în Alba Iulia există 1.968 persoane cu vârsta de peste 65 de ani și cu venituri de până la 1.200 de lei, potrivit evidențelor Casei Județene de Pensii Alba.
În ceea ce privește criteriile pe care trebuie să le respecte pensionarii pentru a beneficia de tichetele sociale, conform proiectului, persoanele vârstnice din Alba Iulia trebuie să:
- aibă domiciliul/reședința în Alba Iulia
- aibă venituri de până la 1.200 de lei, inclusiv
- nu aibă datorii către bugetul local.
Pentru ce pot fi utilizate tichetele
Referitor la modul în care vor putea fi utilizate tichetele primite de pensionari, conform proiectului, ele pot fi folosite pentru procurarea de alimente, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă personal, medicamente, unele bunuri de larg consum.
Totodată, pentru a beneficia de ele, pensionarii vor fi nevoiți să depună mai multe documente la Direcția de Asistență Socială și la centrele subordonate. Este vorba despre:
- cerere și declarație pe propria răspundere
- copie act de identitate solicitant/reprezentant legal al beneficiarului/persoanei împuternicite, conform cu originalul
- actele justificative pentru veniturile declarate
Odată ce actele au fost depuse, alături de cerere, la Direcția de Asistență Socială și la centrele subordonate, ele sunt verificate de personalul DS și apoi confirmate.
Urmează apoi distribuirea tichetelor, iar în Alba Iulia, spre deosebire de Bacău, beneficiarii ridică tichetele pe bază de semnătură. Pe de altă parte, în cazul în care vârstinicii nu se pot deplasa pentru a intra în posesia tichetelor, acestea pot fi ridicate de către reprezentantul legal al vârstnicului sau alte persoane împuternicite legal de acesta, mai arată proiectul.
De menționat este faptul că tichetele vor avea o perioadă de valabilitate inscripționată în care vor putea fi folosite.