Veste excelentă pentru pensionarii din România, chiar în prag de Sărbători!

Ce se întâmplă cu ajutorul de 1.200 de lei pentru pensionarii cu venituri mici?

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a vorbit despre ajutorul de 1.200 de lei, pe care ar trebui să-l încaseze pensionarii cu venituri mici. Potrivit ultimelor planuri ale guvernanţilor, de acest ajutor ar putea beneficia toţi vârstnicii, indiferent de valoarea pensiei pe care o încasează lunar.

Adrian Câciu a explicat că bugetul pentru anul 2022 va avea pregătiți banii pentru sprijinirea pensionarilor care au pensii de până în 1.600 de lei.

“Avem bani pentru plata sprijinului de 1.200 de lei pentru pensiile între 1.001 lei și 1.600 de lei. Ceea ce ne uităm acum este să nu facem inechități”, a declarat ministrul Finanţelor pentru Realitatea Plus.

A doua variantă luată în calcul, potrivit lui Adrian Câciu

Totuşi, o altă variantă ar fi ca formula să fie schimbată, iar ajutorul să varieze în funcţie de nivelul pensiei, iar totalul să nu depăşească 2.200 de lei. Rămâne de văzut care dintre cele două variante va fi cea aleasă la final.

“Cel cu pensie de 1.001 lei să primească 1.200 de lei. El ajunge la 2.200. Ar fi corect ca şi cel cu 1.600 să ajungă tot la 2.200. Am o analiză în curs, nu pot să vă dau care va fi soluţia.

Există şi varianta să dăm 1.200 la fiecare, indiferent de valoarea pensiei. Dar cred că cel mai corect ar fi ca anvelopa totală primită să se închidă la 2.200 de lei”, a mai precizat Adrian Câciu în cadrul emisiunii “România la apel”.

“Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi”

Recent, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi, vorbea despre efortul bugetar care trebuie făcut în 2022 pentru plata tuturor pensiilor.

“Cu siguranţă bugetul (Ministerului Muncii – n.red.) va trebui suplimentat, impactul bugetar va fi discutat în coaliţie şi în Guvern şi cu siguranţă le veţi regăsi în construcţia bugetului pe anul 2022.

Este vorba de 11 miliarde pentru pensii, 1,8-1,9 miliarde pentru alocaţii, avem vreo 212 milioane pentru a institui cea de-a treisprezecea indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, a precizat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a apreciat că statul român este obligat să acopere aceste creşteri de cheltuieli, deoarece Constituţia obligă Guvernul să aibă grijă de cetăţeni.

„Statul român e obligat să le suporte (majorările de fonduri – n.red.). Toţi cetăţenii din România, indiferent că vorbim de copii, angajaţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, sunt cetăţenii acestei ţări. Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi”, a adăugat Marius Budăi.