Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a venit cu o informaţie care va bucura, fără îndoială, mii de români. Într-un interviu în care explica motivele pentru care statul român a optat pentru plata şomajului tehnic pe perioada stării de urgenţă, ministrul a declarat că se analizează posibilitatea creşterii cuantumului şomajului clasic.

“Raţiunea acestui şomaj tehnic şi continuarea acestei măsuri de şomaj tehnic cu alte măsuri, dar care au legătură cu şomajul tehnic, este menţinerea legăturii şi continuităţii relaţiei dintre angajaţi şi angajatori. De aceea nu am făcut o investiţie în măsurile clasice de şomaj, pentru că am avut şi această opţiune – eu nu zic ca nu există şi această variantă, ba chiar reflectăm asupra posibilităţii creşterii cuantumului şomajului clasic, dar noi ne-am orientat şi ne-am asumat faptul că ne dedicăm măsurii şomajului tehnic, pentru că acesta înseamnă o suspendare temporară o contractului de muncă şi de unde premiza că se reunesc cele două părţi şi îşi reiau activitatea.

De aceea, nu înseamnă că nu sunt atentă la contractele încetate, ele sunt în acest moment puţin peste 260.000, nu înseamnă că mi se pare un nimic sau că nu ne interesează soarta acestor persoane, dar intenţia pe care o avem este aceea de a căuta soluţii pentru revenirea în activitate”, a explicat Violeta Alexandru pentru Adevărul Live.

Multe companii au plătit şomajul tehnic din surse proprii

Ministrul Muncii a mai explicat şi de ce există o diferenţă semnificativă între contractele înregistrate în Revisal şi cele pentru care a plătit statul şomajul tehnic: o mare parte din angajatorii care au suspendat contracte de muncă au optat pentru plata din surse proprii a indemnizaţiei de şomaj tehnic.

“Unii dintre dânşii, din faptul că noi am plătit undeva până în 600.000 de angajaţi prin şomajul tehnic, dar în Revisal apar 1.000.000 de contracte, arată că diferenţa este posibil să fie a unor entităţi care au plătit şomaj tehnic din sursele proprii. Adică nu au întrerupt contractul, au suspendat contractul, de unde presupun că au intenţia să reia activitatea cu acei angajaţi, din moment ce nu le-au încetat contractul”, a mai declarat ministrul liberal, potrivit romaniatv.net.