1 ianuarie 2022 este momentul în care salariul minim pe economie din România ar urma să crească. Luni, 4 octombrie, reprezentanţii Guvernului, în frunte cu premierul Florin Cîţu, au purtat o nouă discuţie cu partenerii sociali. Ce s-a stabilit în cadrul acestei şedinţe cu privire la creşterile de salarii?
Luni, 4 octombrie, premierul Florin Cîţu a participat la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Discuţii între Guvern, patronate şi sindicate pe tema majorării salariului minim. Ce s-a decis?
Unul dintre subiectele importante aflate pe agenda discuţiilor a fost majorarea salariului minim pe economie, prognozată pentru 1 ianuarie 2022.
În urma discuţiilor de luni, surse participante la şedinţa Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social au indicat faptul că, într-adevăr, salariul minim brut pe economie va creşte de la începutul anului viitor cu aproape 11%. Asta va însemna o majorare a salariului minim net cu 10%, transmite Mediafax.
“În urma discuțiilor din cadrul Consiliului Tripartit, Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%, ceea ce se traduce cu o creștere netă de 10 procente. (…)
Următorul pas va fi asigurarea predictibilității, adică stabilirea unei formule pentru creșterea salariului minim, până în 2024, printr-un proiect de lege în Parlament”, au precizat sursele citate.
Ce prevede proiectul de Hotărâre de Guvern, publicat miercurea trecută de Ministerul Muncii?
Aceste informaţii vin să confirme declaraţiile făcute în prealabil de către ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, precum şi proiectul de lege iniţiat de ministerul pe care aceasta îl conduce.
Proiectul de Hotărâre de Guvern prevede majorarea salariului minim în România, începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Salariul minim brut pe economie va creşte cu 10,9%, de la 2.300 de lei la 2.550 de lei, potrivit proiectului.
Potrivit nivelului salariilor ce a fost stabilit în ianuarie 2021, un român cu salariul minim primeşte 1.386 de lei în mână, astfel că majorarea propusă pentru 1 ianuarie anul viitor se va concretiza într-o creştere netă de 138 de lei, până la 1.524 de lei net.
O diferenţa importantă faţă de momentul actual este dispariţia salariului minim diferenţiat pentru studii superioare. Acesta ar urma să fie eliminat începând cu începutul anului viitor.
Aproape 2 milioane de români câştigă acum mai puţin de 2.550 de lei brut pe lună
“Este prima dată în istoria recentă când nivelul salariului minim pentru anul următor este stabilit din timp, adică la sfârșitul lunii septembrie și odată cu el, un mecanism predictibil de creștere pentru anii următori.
În prezent, sunt 1.970.000 salariați cu contracte de muncă active și normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numărul de salariați activi). Dintre aceștia, aproximativ 1.290.000 de salariați beneficiază de salariul minim de 2.300 lei, respectiv 2.350 lei pentru studii superioare. Impactul bugetar al creșterii salariului minim în 2022 este de 1,8 mld lei, sumă reprezentând venituri suplimentare la bugetul de stat din contribuții și impozit”, scria, recent, Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Dreamstime