Este vestea momentului pentru români. Guvernul a pregătit un proiect prin care cresc salariile bugetarilor. Mai exact, potrivit unui proiect de OUG, personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabule, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.

De asemenea, funcționarii public din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și instituțiile aflate în subordinea acestora, funcționarii publici din Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Cine beneficiază de creșterea salarială

Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Ministerului Muncii, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

În prembulul proiectului de OUG, măsura este motivată de situația economică generată de criza COVID, de creșterea prețurilor la energie, precum și de războiul din Ucraina.

Mai mulți bani la salariu din luna august pentru anumiți români

Despre acest subiect a vorbit și ministrul Muncii, Marius Budăi. El a spus că vor fi majorări salariale din luna august pentru sectorul bugetar, precizând că de creşteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică.

“Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 şi luna decembrie 2021”, a declarat Budăi.

Acesta a explicat că este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS şi o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii ş Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.

Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns: “S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.

Cum arată noul proiect

Prin proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului se propun următoarele majorări salariale:

Majorări salariale acordate prin modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2021 :

  • acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepția personalului care ocupă funcții de demnitate publică și a personalului încadrat la nivelul administrației publice locale.

Majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice :

  • acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Național de Statistică precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică, acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii și Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a personalului din cadrul instituțiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum și a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii personalului din cadrul Institutului Național de Statistică precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică.

Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, se arată în nota referitoare la proiectul OUG.