Veste uriaşă pentru foarte mulţi români! Totul se va întâmpla chiar de la începutul anului viitor. Guvernul va modifica de urgenţă o ordonanţă ce face referire la salarii, pentru a veni cu anumite clarificări.
Modificare de ultimă oră cu privire la salarii!
Salarii mai mari pentru aceşti angajaţi de la 1 ianuarie!
Totul are legătură cu angajaţii care au fost plătiţi cu salariul minim de cel puţin 24 de luni. Autorităţile au uitat să precizeze când anume trebuie să intre în vigoare prevederile referitoare la aceşti salariaţi, astfel că OUG 130 (cunoscută şi drept Ordonanţa Trenuleţ) va fi modificată.
Mai precis, în articolul referitor la salariul minim pentru 24 de luni se va specifica foarte clar că aplicarea noilor măsuri se va face de la 1 ianuarie 2022. Angajatorii trebuie să mărească salariile angajaților pe care îi plătesc cu salariul minim de cel puțin 24 de luni, relatează HotNews.
Mulţi dintre angajatori plănuiau să mărească lefurile cu o sumă modică de 10 până la 50 de lei brut, ceea ce s-ar fi tradus prin 4 până la 27 de lei net pentru angajaţii plătiţi poe luna decembrie.
Din 2022, salariul minim brut pe economie va urca la 2.550 de lei, ceea ce înseamnă 1.524 de lei net. Dacă angajatorul mărește salariul brut cu 10-50 lei (pe brut), creşterea netă ar ar fi de numai 5-28 lei.
Critici din partea Consiliului Legislativ: Libertatea economică este o libertate fundamentală
Pe de altă parte, Guvernul României este criticat pentru unele elemente din această ordonanţă. Consiliul Legislativ atrage atenţia că anumite prevederi sunt susceptibile să aducă atingere libertății economice consacrate la art.45 și art. 135 alin. (1) din Constituție, în componenta privind libertatea contractuală.
Unul dintre paragrafele criticate este: “După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”
Libertatea de a contracta, prevăzută la art.1169 din Codul civil se aplică şi în cazul contractului individual de muncă, părțile fiind libere să încheie contracte de muncă şi “să determine continutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”, afirmă reprezentanţii Consiliului Legislativ.
În virtutea principiului libertății contractuale, orice angajator privat are dreptul să negocieze clauze contractuale, incluzând-o în mod evident pe cea referitoare la salariu, care este un element esențial al contractului, cu respectarea art.11 din Codul muncii care prevede că “Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă”.
“Libertatea economică este o libertate fundamentală, iar în considerarea art.115 alin.(6) din Constituție, măsura propusă nu poate fi reglementată prin ordonanţă de urgență, ci prin lege, cu respectarea şi a celorlalte condiții cumulative prevăzute la art.53 din Legea fundamentală”, mai transmite Consiliul Legislativ.