România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa cuantumului alocaţiei pentru copii. Dacă în majoritatea acestor state alocaţia porneşte de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesităţile unui copil.

Doi deputaţi PNL au depus o propunere legislativă pentru majorarea alocaţiilor pentru copii în sensul în care de la 1 ianuarie 2019 copiii cu vârsta de până în doi ani vor primi o alocaţie lunară de 300 de lei, în timp ce alocaţia copiilor cu vârsta de 2-18 ani va fi de 150 lei pe lună.

SURSA: Mediafax