Unde se află cele mai profitabile zone pentru investiții în apartamente de închiriat?

Cele mai profitabile zone din România pentru investiții în apartamente de închiriat sunt București, Cluj și Brașov în 2024. Prețurile imobiliare și chiriile sunt în creștere semnificativă, mai ales în centrele regionale majore.

În București, cartierele din zona Victoriei-Romană-Universitate-Unirii atrag cea mai mare atenție din partea chiriașilor, asigurând randamente considerabile pentru proprietarii de apartamente.

Prețurile apartamentelor din aceste zone sunt ridicate datorită poziției avantajoase. Chiriașii beneficiază de transport în comun, restaurante, terase, baruri, instituții de învățământ și opțiuni de divertisment.

Dacă deții și închiriezi un apartament aici, poți cere în medie 600-650 euro/lună. După București, Cluj-Napoca are cele mai ridicate chirii. În Mărăști, chiria medie este de 550 euro/lună, în Mănăștur 400-450 euro/lună, iar în Someșeni mai puțin. Zonele centrale din Cluj sunt foarte căutate, unde chiriile ajung la 650 euro/lună, similar cu prețurile din București.

Experții spun că, după București și Cluj-Napoca, Brașovul este unul dintre cele mai bune orașe pentru a deține un imobil. În Brașov, chiriile medii sunt de 320 euro/lună pentru garsoniere, 480 euro/lună pentru apartamente cu 2 camere și 600 euro/lună pentru apartamente cu 3 camere.

Centrul Brașovului este foarte atractiv pentru chiriași, iar chiriile pentru apartamentele din această zonă pot ajunge la 550 euro/lună.

Prețurile apartamentelor au crescut în iunie 2024

În iunie 2024, prețurile apartamentelor de vânzare, atât vechi cât și noi, au crescut în medie cu 17% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut, conform datelor de pe platforma Storia.

„Începând de astăzi, Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) a scăzut la valoarea de 5,86% pe an, de la 5,9%. Reducerea costurilor de împrumut poate stimula cererea pe piața imobiliară, influențând pozitiv dinamica tranzacțiilor. Atunci când dobânzile au un trend descendent, există o prezumție clară pentru o potențială creștere de preț a proprietăților imobiliare.

Acest fenomen se datorează faptului că mai mulți cumpărători sunt motivați să achiziționeze proprietăți datorită costurilor mai mici de finanțare, ceea ce poate conduce la o creștere a cererii și, implicit, a prețurilor”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

Răzvan Ceapă
Răzvan Ceapă (SURSA FOTO: LinkedIn)

Cum au evoluat prețurile în Capitală?

În București, în iunie 2024, prețul mediu al apartamentelor de vânzare a fost de 1.848 euro/metru pătrat. Apartamentele noi au avut un preț mediu de 1.810 euro/metru pătrat, cu 21% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut, dar similar cu cel din mai 2024.

Apartamentele vechi au avut un preț de 1.888 euro/metru pătrat, cu 17% mai mare decât în iunie anul trecut și cu 3% mai mare decât în mai 2024.