Liderii coaliției au negociat cu Banca Mondială și Comisia Europeană principiile care stau la baza calculării pensiilor speciale. Noua lege prevede că aceste venituri nu se vor mai putea cumula, cum se întâmplă deseori în cazul magistraților, și că valoarea acestora nu va fi mai mare decât a salariului primit în anii de muncă.

În plus, pentru a beneficia de pensia specială, cel care o solicită trebuie să fi activat în aceeași profesie măcar 25 de ani.

Față de forma adoptată de Senat în luna martie, legea care va intra în dezbaterea deputaților prevede și un impozit de 30% care se va aplica pe partea din pensie stabilită prin legi speciale. Însă numai când valoarea totală este mai mare decât salariul mediu brut, adică de 6.800 de lei.

Pensionare la 65 de ani

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat creșterea vârstei de pensionare. „Din ianuarie anul viitor începe să crească gradual vârsta de pensionare, astfel încât cei aproape 10.000 de beneficiari ai pensiilor speciale se vor putea retrage din funcție de la 65 de ani, față de 60 cât era stabilit în textul inițial.

Acest lucru va însemna că abia în 2034 se va ajunge la egalizarea vârstei cu a pensionarilor din sistemul public” a spus Budăi.

Până acum, pensiile speciale ale magistraților, militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici erau corelate cu salariile, iar cuantumul veniturilor celor retrași din funcție creștea odată cu cel al salariilor. Legea stabilește că de acum acestea vor crește doar cu valoarea inflației.

Se plafonează veniturile

Nicolae Ciucă, premierul României, a precizat ca veniturile magistraților vor fi plafonate: „Se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017.

De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri”, a declarat Ciucă.

Pensiile militarilor se vor calcula ca medie a soldelor sau a salariilor brute din ultimele luni consecutive. În forma adoptată de Senat, legea prevedea ca pensiile militarilor reprezintă media a 12 luni consecutive alese după voia beneficiarului, din ultimii cinci ani de activitate.

Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR și o condiție pentru că România să primească banii din tranșa trei de plată, adică peste trei miliarde de euro.