Bani mai mulţi la pensie din 2024! Nicolae Ciucă a dat vestea cea mare: Am reușit să mărim

Nicolae Ciucă

SURSA FOTO: Dreamstime

Noua Lege a Pensiilor. Nicolae Ciucă dă asigurări că PNL va vota legea pensiilor și în Camera Deputaților, potrivit unor surse politice. „Trebuie să veghem ca și acum majorările să fie sustenabile”, ar fi spus el în cadrul ședinței BPN.

Noua Lege a Pensiilor. PNL va vota legea pensiilor și în Camera Deputaților

Noua Lege a Pensiilor. În timpul ședinței Biroului Politic Naţional (BPN), Nicolae Ciucă ar fi dat asigurări că PNL va vota legea pensiilor și în Camera Deputaților, potrivit unor surse politice.

La ședința BPN, au fost prezenți și câțiva lideri ai Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

”Liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților. Noi am reușit să mărim cu 40% pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie să veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate. (…)

(Despre ALDE) Astăzi începem să punem în practică ceea ce am vorbit la Sinaia și anume să facem din PNL axul în jurul căruia se va coagula dreapta românească. Îi salut pe noii noștri colegi. PNL are tradiția, istoria și energia necesara să dea un nou suflu dreptei și să facă performanță în 2024”, ar fi declarat Nicolae Ciucă, potrivit acelor surse politice.

Ce intenționează să facă liberalii?

Nicolae Ciucă a declarat că există limite peste care nu vor accepta să treacă, menționând în special respectarea angajamentului față de salariile din educație, așa cum s-au angajat în iunie. El a reamintit că există o preocupare și discuții aplicate cu privire la măsurile legate de Sănătate, subliniind că ceea ce ține de CNAS s-a îndeplinit.

Cu toate acestea, a menționat că discuțiile continuă cu privire la întreaga problematică din domeniul Sănătății.

Referitor la absorbția fondurilor europene, a subliniat că aceasta a fost bună, cu o absorbție de 90% pe fonduri de coeziune. A menționat că, deși nu atât de bună ca în 2022, absorbția a crescut cu 20% față de anul precedent.

A explicat că supraviețuirea economiei și menținerea trendului de creștere depind în mare măsură de o absorbție cât mai eficientă a fondurilor europene. A subliniat că menținerea unui buget mare pentru investiții este esențială pentru PNL. Prin urmare, a solicitat responsabililor din guvern și administrației locale să acorde o atenție deosebită absorbției banilor din PNRR.

”Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație, așa cum ne-am angajat în iunie. De asemenea, avem o preocupare și discutăm foarte aplicat pe măsurile care țin de Sănătate și cred că ce a ținut de CNAS s-a îndeplinit. Dar continuăm discuțiile pe întreaga problematică din Sănătate.

Absorbția fondurilor europene a fost una cât de poate de bună (absorbție de 90% pe fonduri de coeziune). Nu atât de buna ca în 2022 (anul trecut am crescut absorbția cu 20%).

Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR”, a spus el.